În vremea de dinainte de ’89 un profesor de matematică de liceu le atrăgea atenția la semnele matematice tinerilor săi învățăcei, dându-le exemplul profețiilor unui celebru oracol pentru Alexandru cel Mare.
Aceasta, înainte de a se arunca în lunga campanie de cuceriri, care în fapt i-a adus și pieirea, a mers la Oracol pentru a-și afla soarta. Tânărul rege a înțeles însă astfel ce i-a spus Oracolul: Te vei duce, te vei întoarce, nu vei muri. Doar că Semnele dintre cuvintele Oracolului erau cu totul altele: Te vei duce. Te vei întoarce? Nu! Vei muri.
Pilda acestei istorioare era că totdeauna, pentru a fi un bun decident, trebuie să știi că Semnele sunt cele ce fac diferența între rezultatul greșit și cel corect și să nu te pripești, bazândute pe promisiuni greșit înțelese.
Viața ne arată că, în tot ceea ce facem, Semnele sunt cele ce fac diferența în alegerile destinului nostru. Și că, dincolo de micul nostru univers personal, aceste drumuri își arată cel mai bine sensul când privim către viața cetății, când ne îndreptăm privirea fie spre cei aleși să ne conducă destinele, fie spre cei numiți să facă asta. Și astfel punem Semne. Și votăm. Uneori votăm cu scrâșnet din dinți, dar de cele mai multe ori în disperare de cauză. Votăm primari cu dorința ca urbea în care ne ducem traiul de zi cu zi va arata precum afișele din campania electorală. Votăm parlamentari, fiind deplin încrezători că ne vor da legi mai bune, mai simple, care ne vor face viața mai ușoară și mai sigură. Votăm președinte de țară pe cineva care să ne împace pe toți. Votăm discret însă de cele mai multe ori isteric.
De ce isteric? Pentru că dacă ne uităm mai bine vedem că în spatele votatului nostru adastă o întreagă armată de umbre însetate de onoruri și de bugete. Armate de funcționărași care nu doar că nu vor fi fost vreodată capabili să câștige vreun vot, dar nici nu își doresc. Ei vor să fie în umbră, să conducă și să îi dirijeze pe cei votați și să ne dirijeze soarta.
Această lume obscură își arată de ceva vreme Semnele metamorfozei. Adevărat lanț trofic, în vârful căruia tronează laolaltă magistrați, ofițeri și funcționari, această lume trage să se reinventeze și să se ascundă mai bine. Cum? Prin schimbarea oamenilor și perfecționarea metodelor de „paradire” a unei întregi societăți, de cele mai multe ori în beneficiul străinilor. Iar acum disperarea este să se ascundă mai bine pentru a nu îi mai fi relevate de oricine cruntele abuzuri. Semnele vor face diferența: vom pune punct și vom stopa tot ce ne-a distrus până acum sau vom pune o mare virgulă și vom continua cu alți nevotați, mult mai insidioși, mai absconși, de o perversitate și o perfidie mult peste cele ale foștilor paraditori. Centenarul va decela între victorie și înfrângere: vom învinge noi toți sau vom fi înfrânți de ei, nevotații.
Recomandările noastre
