Segmentul transnistrean de frontieră, breșa prin care grupările criminale intră în Republica Moldova
- Maria Dima
- 9 iunie 2024, 18:48
În ultimii doi ani, aproximativ 33.000 de ucraineni au traversat ilegal frontiera de stat a Republicii Moldova, prin diverse metode. Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, mulți au apelat la grupări ilegale pentru a ajunge în Republica Moldova clandestin. Au fost depistate peste 70 de grupări similare, din care făceau parte 260 de persoane, fiind instrumentate peste 1.000 de cauze penale. Cea mai vulnerabilă este, însă, regiunea transnistreană.
„Războiul din Ucraina a schimbat substanțial mediul de siguranță în regiune și a declanșat o schimbare, atât a profilului activităților infracționale la frontiera de stat și în special la frontiera moldo-ucraineană. S-a constatat o intensificare a activității infracționale pe dimensiunea organizării ilegale a migrației.
Din datele disponibile, aș putea să vă aduc la cunoștință că până în prezent aproximativ 33 de mii de ucrainieni au traversat frontiera de stat în scop de migrație ilegală. - Asta în acest an? - Pe parcursul a doi ani. La fel aș vrea să menționez că, din acești 33 de mii, 18 mii au fost depistați la ieșirea din Republica Moldova, neavând ștampila oficială de intrare în țară”, a declarat șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Andrei Trofimov, la tv8.md.
Segmentul transnistrean de frontieră nu este controlat de Republica Moldova
Frontiera dintre Ucraina și regiunea transnistreană, ce se întinde pe o distanță de aproape 400 de kilometri, continuă să fie vulnerabilă. Adjunctul Poliției de Frontieră dă asigurări, însă, că migranții, care pătrund în țară prin acest sector necontrolat, sunt depistați atunci când vor să părăsească Republica Moldova.
„Au traversat ilegal frontiera în regiunea transnistreană, o zonă care nu este controlată de autoritățile noastre. - Deci este o zonă vulnerabilă. - Da, este cel mai vulnerabil sector. La moment aș spune că situația este complicată, dar datorită profesionalismului angajaților Poliției de frontieră, situația e sub control. Aș spune că în ultimii doi ani, situația dată a fost o provocare pentru tot efectivul Poliției de frontieră, care încă din primele zile s-a aflat în prima linie și trebuiau să facă față unei situații fără precedent.
Regiunea transnistreană la moment, de către angajații Poliției de frontieră este controlată în comun cu ajutorul altor instituții, prin intermediul unor operațiuni speciale care au fost declanșate recent. În principiu, doar aceste instrumente sunt folosite. - Deci nu este patrulă cum se face în alte zone, pentru că nu este zonă de frontieră. - Nu e zonă de frontieră, exact. Vă spun, ei reușesc să intre deoarece practic toți traversează ilegal frontiera de stat, prin regiunea transnistreană. Sunt reținuți de către autoritățile neconstituționale ale regimului transnistrean, sunt documentați, după care ei se deplasează cu mijloace de transport în comun spre ieșirea din țară. - Îi documentează și îi eliberează? - Da”, a sexplicat Andrei Trofimov.
Grupările criminale
Potrivit adjunctului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, o altă provocare o reprezintă grupările criminale, care facilitează intrarea în țară a cetățenilor străini, în schimbul unor sume mari de bani:
„La moment pot doar să vă spun că, de către organul de urmărire penală al Poliției de Frontieră au fost pornite 1.042 de cauze penale. În cadrul urmăririi penale și măsurilor speciale, au fost documentate 70 de grupări criminale în cadrul cărora au fost stabiliți în jur de 260 de membrii activi. Privind implicarea directă a angajaților în organizarea migrației ilegale, la moment nu dispun de așa informație”.
Securizarea zonelor de frontieră
Pentru a fortifica securitatea la frontieră, în ultimii ani, partenerii externi au făcut donațiile semnificative. Dar și Ministerul de Interne a făcut achiziții de tehnică, pentru a securiza și mai tare zonele de frontieră:
„Un procentaj nu vă pot spune, dar majoritatea sunt donații de la parteneri și sunt niște tehnologii foarte avansate, sunt niște obiective stabilite de către poliția de frontieră pentru consolidarea securității frontierei, și implementarea acestor tehnologii avansate consolidează mecanismele de supraveghere și sunt foarte eficiente. personal am participat la mai multe activități, exerciții, și m-am convins cât este de important și benefică implementarea acestor tehnologii. Avem un parteneriat solid cu FRONTEX-ul, care generează schimb de bune practici și suport pe linia de securitate la frontiera de stat. - A îmbunătățit acest parteneriat? - Da, da, exact.”
Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în primele luni ale anului, circa 20 de persoane, angajați sau foști angajați ai structurilor de forță, inclusiv polițiști de frontieră, au fost cercetați pentru acte de corupție, în domeniul migrației ilegale.