Șef important din Poliția Română, oprit de poliție. A refuzat să sufle în etilotest

Șef important din Poliția Română, oprit de poliție. A refuzat să sufle în etilotest

Șeful Poliției municipiului Câmpia Turzii a fost oprit în trafic joi seara fiind suspectat că a condus sub influența băuturilor alcoolice.

Comisarul Dorel Fodorean a fost oprit la un control inopinat, de un echipaj de la Poliția Rutieră Cluj, în timp ce conducea mașina pe o stradă din Câmpia Turzii. După legitimare, agenții de la Rutieră au avut bănuiala că șoferul a consumat alcool și i-au cerut comisarului să sufle în aparatul etilotest. Acesta a refuzat categoric să facă acest lucru dar a fost de acord să meargă la spital, pentru recoltarea probelor biologice.

Această analiză va stabili dacă polițistul a consumat sau nu băuturi alcoolice.

„Era puțin amețit și de aceea polițiștii i-au cerut să suflet în etilotest dar el a refuzat. Așteptăm rezultatele medico legale iar în funcție de rezultat se vor lua măsurile legale, amendă și suspendarea permisului de conducere sau dosar penal, pentru conducerea unui autoturism în stare de ebrietate”, a spus un oficial al IPJ Cluj.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Rezultatele analizelor de laborator au indicat o îmbibație alcoolică sub 0,80 mg/l alcool pur în sânge, sub limita prevăzută de Codul penal ca fiind infracțiune. Prin urmare, față de polițist vor fi dispuse măsuri de sancționare contravențională”, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.