SEDUSĂ de un puşcăriaş: Povestea IEŞENCEI cu inima frântă

SEDUSĂ de un puşcăriaş: Povestea IEŞENCEI cu inima frântă

Un escroc a reuşit să seducă o ieşeancă şi nu numai atât...

Potrivit ziarulevenimentul.ro, povestea a început în iulie 2009, când Adrian Codruţ Romaniuc (35 de ani) a sunat-o, din Penitenciarul Galaţi, pe ieşeanca Loredana C.

Numărul a fost format la întâmplare, dar bărbatul, care ispăşea o pedeapsă pentru tâlhărie, a reuşit să păstreze legătura cu interlocutoarea. „În urma discuţiilor, care durau ore întregi, partea vătămată i-a dezvăluit date personale, intime, aşa încât inculpatul a reuşit să-şi facă o imagine foarte clară asupra situaţiei ei materiale şi familiale”, a precizat pentru ziarulevenimentul.ro Iulian Iftodi, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătorie.

Partea vătămată

Romaniuc a descoperit că Loredana contractase un împrumut. „El a convins-o că a fost condamnat pe nedrept după o bătaie şi că era om cu stare, casă şi maşină, care muncise în Italia. Inculpatul i-a spus părţii vătămate că s-a îndrăgostit de ea şi i-a promis că se vor căsători. Partea vătămată a trimis în mod repetat bani, prin mandat poştal, pe numele inculpatului, al soţiei acestuia şi al altor persoane”, spune Iftodi.

Chiar şi după ce a schimbat penitenciarul şi apoi a ieşit de după gratii, Romaniuc a mai adunat nişte bani de la „iubită”. În total, femeia i-a dat 111.508 lei. Până la urmă, ea şi-a dat seama că a fost păcălită şi a făcut plângere la Poliţie. În faţa anchetatorilor, Romaniuc a susţinut că Loredana i-a dat banii de bunăvoie. În prezent a fost trimis acum în judecată pentru înşelăciune

 

Ne puteți urmări și pe Google News