Secretul sparanghelului, dezvăluit! Germania îi vrea pe români, pentru că nemții se plâng de spate
- Dan Coravu
- 13 aprilie 2020, 22:30
Un fermier german a explicat de ce preferă să angajeze români, și nu conaționali de-ai săi, pentru culesul sparanghelului.
Fermele din Germania se confruntă cu o criză serioasă din cauza pandemiei de coronavirus. Nu mai au mână de lucru, și, cu toate acestea, exclud angajarea germanilor.
Jorg Heuer are 49 de ani și a angajat la ferma sa de sparanghel 60 de români. Are 100 de hectare cultivate și o nevoie acută de oameni, însă nu vrea să angajeze concetățeni de-ai săi.
„Majoritatea nemților nu sunt obișnuiți să lucreze pe câmp timp de ore întregi. Se plâng imediat de dureri de spate. Românii sau polonezii sunt mai puternici. O echipă de handbal mi-a oferit ajutorul. Fiecare maxim patru ore - gratuit. Asta a fost frumos, dar pe mine nu mă ajută.
Trebuie să mă bazez pe faptul că fiecare lucrător pleacă după patru ore și nu am timp să îi organizez. Sparanghelul trebuie cules zilnic. Nemții cer una sau două zile libere pe săptămână, iar acest lucru nu este posibil în vârf de sezon. Românii lucrează și duminica și de sărbători”, a explicat Jorg Heuer, potrivit protv.ro.