Prima noapte de Callatis i-a reunit pe Smiley, Simplu, Taxi, Felicia Filip şi East 17.
Callatisul, festivalul românilor de pretutindeni, a debutat luni seară „în forţă“ pe scena montată în portul turistic din Mangalia. Câteva mii se spectatori au umplut gradenele de la malul mării, mai ales că în prima seară capul de afiş a fost trupa britanică East 17, una dintre marile stele pop ale anilor ’90. În culise, artiştii români aşteptau, ceva mai „cuminţei“ decât de obicei, să le vină rândul la recital. Dan Teodorescu, liderul trupei „Taxi“, se declara fericit că piesa „The Wizdiz Song“, noul lor hit, beneficiază de lansări repetate, estimând că melodia va mai avea „lansări“ cel puţin încă o lună de acum înainte. Înainte de a urca pe scenă, unde a cântat Imnul României, secondată de întregul public, Felicia Filip a declarat că, în scurt timp, va reîncepe turneul cu „Filipissima“.
Elvin Dandel a fost cel mai vânat artist, urmărit peste tot atât de fane, cât şi de fetele de la Miss Diaspora. De altfel, ne-a declarat Elvin, „fetele sunt cel mai frumos lucru din această ţară“... Laura Cosoi a stat în spatele scenei, aşteptând ca iubitul ei, Smiley, să apară pe scenă. Cei doi au fost feriţi de camerele de fotografiat de către băieţii de la Simplu, care au făcut în permanenţă „zid“ în jurul lor. East 17 pentru nostalgici Aşteptat cu mult interes, concertul East 17 i-a antrenat mai mult pe spectatorii trecuţi de 30 de ani, de altfel singurii care s-au bucurat cu adevărat când de pe scenă au răsunat hiturile care prin anii ’90 urcau în mai toate topurile europene, de la „Steam“ şi „It’s Allright“ până la „Stay Another Day“. Adolescenţii (cei incluşi în categoria „seventeen“), alături de cei care iubesc alte genuri muzicale, au preferat să „sară“ concertul celor de la East 17 şi au părăsit gradenele. Decizie bună, mai ales în cazul celor sub 18 ani, având în vedere că trupa a prezentat, live, câteva piese de pe albumul care va fi lansat anul viitor. Muzică bună, interpretare aşijderea, dar cuvântul „fuck“ s-a revărsat cu mare frecvenţă şi putere peste Mangalia, băieţii blamând astfel cam pe oricine, de la „the enemy“ şi până la „the industry“... Diseară, organizatorii lansează o invitaţie „la joc“: „Haideţi toţi la hora mare“, un spectacol folcloric susţinut de Cornelia şi Lupu Rednic, Gelu Voicu, Amalia şi Traian Ilea, Aurel Tămaş, ansamblurile Baladele Deltei şi Doruleţul din Tulcea şi alţii. „Un copil de 10 ani“ „Callatisul este un copil ajuns la 10 ani, un copil care a crescut sub ochii celui care i-a dat viaţă. Vorbesc acum de o personalitate artistică ce a considerat că este momentul forte în care se poate deschide un astfel de festival, şi anume Cornel Diaconu“, a spus Felicia Filip, cea care, alături de trupa K1, a susţinut un proiect în premieră, Caravana „Callatis Eurotour“, ce a trecut până acum prin principalele oraşe din Austria, Belgia, Germania şi Italia, întâlnindu-se, la concerte, cu românii din diaspora în Bruxelles, Graz, Nürnberg, Stuttgart, München, Brescia, Milano şi Carrara. Prezentatorul spectacolelor din acest turneu, Elvin Dandel, a declarat că „Eurotour“-ul se doreşte, mai întâi de toate, o manifestare destinată străinilor: „Artiştii români nu sunt prea mult promovaţi peste hotare, se mai aude de câte o trupă din când în când, dar nu există o tradiţie de a exporta muzica românească în Europa. Spectacolele din seria «Callatis Eurotour» au fost organizate în sălile cele mai mari şi mai frumoase, unde nu au venit numai români, ci şi nemţi, italieni, care ne-au spus cât de impresionaţ i au fost de artiştii români“, povesteşte Elvin Dandel.
CONCERT. Hiturile britanicilor East 17, ca „Steam“ sau „Stay Another Day“, au fost doar pe placul celor trecuţi de 30 de ani DEFILARE
Miss Diaspora, pe scenă Cele 19 participante la concursul Miss Diaspora s-au prezentat ieri publicului, care va ajuta juriul, prezidat de Adrian Păunescu, în alegerea celei mai frumoase românce dintre cele stabilite peste hotare. Fetele pot fi votate pe site-ul www.missdiaspora.ro. În fiecare seară, pe scenă, fetele vor dovedi că nu sunt numai frumoase, ci şi inteligente. Ele vor participa la probe de aptitudini, dar şi de cultură generală. Printre frumuseţile aflate în concurs se numără şi Miss Ucraina, Rodica Piteac, cea mai înaltă participantă - 1,82 metri. Ea are „antecedente“ în familie, pe Victoria, sora ei cu şapte ani mai mare, care a fost Miss Diaspora în urmă cu opt ani.
PRIETENI. Cele 19 tinere concurente de la Miss Diaspora s-au întâlnit, pe faleza de la Mangalia, cu actorul Jean Constantin şi cu primarul Mihai Tusac