Se legalizează cerşetoria? Condițiile ca să devii cerşetor autorizat
- Lucian Ionescu
- 5 august 2019, 22:00
Primul oraş din Suedia care a legalizat cerşetoria este Eskilstuna, situat la vest de capitala Suediei, Stockholm.
Autorităţile din această localitate au luat o astfel de măsură pentru a combate cerşetoria care a devenit un adevărat fenomen în Suedia.
Conform deciziei autorităţilor locale, cei care începând de luna aceasta doresc să cerşească pe străzile oraşului Eskilstuna trebuie să solicite pe internet sau la o secţie de poliţie o autorizaţie care costă 250 de coroane suedeze (23,3 euro) şi este valabilă trei luni.
Cerşitul fără această autorizaţie va fi sancţionat prin amenzi.
Hotărârea a fost adoptată în luna mai de consiliul municipal, alcătuit din social-democraţi, liberali şi conservatori, dar aplicarea ei a fost amânată pentru că a fost contestată în justiţie.
Impunerea acestei autorizaţii a provocat critici din partea mai multor organizaţii, care consideră că cerşitul devine astfel o infracţiune.
Primarul oraşului, social-democratul Jimmy Jansson, crede însă că „nu este vorba despre persecutarea unor oameni, ci de răspunsul la o mare întrebare: Considerăm că trebuie normalizată cerşetoria în societatea de bunăstare suedeză ?''
Poliţia din Eskilstuna a primit deocamdată opt cereri pentru eliberarea unei autorizaţii pentru cerşit, potrivit agerpres.ro