Se întâmplă la granița României! Decizia îi vizează pe cei care vor să plece în vacanță

Se întâmplă la granița României! Decizia îi vizează pe cei care vor să plece în vacanță

Bulgaria a făcut un anunț care îi vizează pe toți cei care și-ar dori să plece în vacanță. Un anunț similar a fost făcut și de premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, care a dat detalii despre ceea ce ar urma să se întâmple după data de 1 iulie.

Bulgaria și Grecia ar urma să-și redeschidă locațiile de vacanță începând cu data de 1 iulie. Potrivit unei declarații făcute de premierul grec Kyriakos Mitsotakis la CNN, cel mai bun scenariu este ca ţara sa să redeschidă turismul începând cu 1 iulie, chiar dacă data exactă depinde şi de companiile aeriene şi de implementarea unor protocoale stricte în domeniul sănătăţii privind zborurile străine.

Premierul Greciei a susținut că reuşita în ceea ce priveşte ţinerea sub control a pandemiei de COVID -19 în Grecia şi această recunoaştere la nivel internaţional reprezintă un sentiment împărtăşit de populaţie şi a subliniat că grecii ''nu s-au simţit atât mândri de mult timp''.

În Bulgaria, ţinând cont de consecinţele economice ale pandemiei de coronavirus, guvernul intenţionează să sprijine printr-o schemă de acordare de vouchere turismul intern în cursul verii, au convenit marţi politicieni bulgari.

Ne puteți urmări și pe Google News

''Banii bulgarilor ar trebui cheltuiţi pentru susţinerea turismului acasă şi nu în străinătate", a spus Krasimir Karakachanov, care conduce partidul naţionalist IMRO, partener în coaliţia de guvernare. Schema este în prezent elaborată în detaliu.

Bulgaria speră să redeschidă locaţiile de vacanţă începând cu 1 iulie. Partidele de guvernare au convenit că mesele din restaurantele în aer liber ar trebui să fie aşezate la o distanţă de 1,5 metri. Aceasta este o concesie pentru proprietari, deoarece iniţial mesele trebuiau amplasate la 2,5 metri distanţă în restaurante şi cafenele, care urmează să se redeschidă miercuri.

Bulgaria este cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană şi turismul reprezintă cel puţin 12% din PIB. În domeniu lucrează 11% dintre toţi lucrătorii.

Bulgaria a raportat 1.689 de cazuri de coronavirus şi 78 de decese, la o populaţie de aproape şapte milioane. Până în prezent, 342 de persoane s-au vindecat de COVID -19, boală cauzată de noul coronavirus.