Schimbări majore în Învățământ. Elevii silitori vor avea mult de câștigat
- Iulia Moise
- 18 decembrie 2024, 18:13
Anunţul Ministerului Educației: Elevii cu performanțe academice remarcabile din învățământul preuniversitar vor putea parcurge doi ani de studiu într-unul singur.
Metodologia de promovare a doi ani de studii într-un an școlar a fost aprobată
Miercuri, Metodologia de promovare a doi ani de studii într-un an școlar în învățământul preuniversitar a fost aprobată favorabil de Comisia de Dialog Social a Ministerului Educației.
Ministerul Educației a declarat că elevii cu performanțe academice remarcabile au dreptul de a obține o promoție de doi ani într-un singur an.
Cu condiția ca ei să promoveze un test interdisciplinar din curriculumul clasei anterioare celei curente și să obțină un punctaj de cel puțin 80%.
„După intrarea în vigoare, elevii capabili de performanţe şcolare înalte şi care au capacitatea fizică şi intelectuală de a se adapta la un ritm accelerat de învăţare vor putea beneficia de posibilitatea de a-şi accelera parcursul educaţional, prin promovarea a doi ani de studii consecutivi într-un singur an şcolar”, este anunţul dat de Ministerului Educaţiei.
Oportunitatea de a face doi ani într-unul este oferită o singură dată
Conform sursei menționate, această oportunitate este oferită o singură dată elevilor din ciclul primar, gimnazial sau liceal care:
- au obţinut în anul şcolar anterior calificativul „Foarte bine” la fiecare disciplină de studiu (pentru elevii care doresc parcurgerea claselor a III-a şi a IV-a), respectiv media generală 10 la fiecare disciplină de studiu (pentru elevii de gimnaziu şi liceu),
- au obţinut în anul şcolar anterior calificativul „Foarte bine” sau media generală 10 la purtare
Condiții deosebite pentru a parcurge doi ani de studii într-unul singur
Mai mult decât atât, levii trebuie să promoveaze un test interdisciplinar din curriculumul clasei anterioare celei curente şi obţin un punctaj de cel puţin 80%.
„Parcurgerea a 2 ani de studii într-un an şcolar se realizează prin frecventarea, în mod obligatoriu, a cel puţin 50% din cursurile aferente clasei curente şi a cel puţin 40% din cursurile aferente celui de-al doilea an de studiu, conform unui plan individualizat de învăţare”, se mai arată în comunicatul Ministerul Educaţiei.