Cu doar câteva ore înainte de întâlnirea de miercuri 15 februarie de la Washington dintre Donald Trump și premierul Israelului Benyamin Netanyahu, Casa Albă a anunțat o schimbare spectaculoasă de macaz în ceea ce privește conflictul israeliano-palestinian și anume că nu mai consideră obligatorie o soluție cu două state.

Această axiomă operează de zeci de ani ca o referință a comunității internaționale pentru identificarea unei soluții de pace în Orientul Mijlociu.

Marți seara, un oficial de la Casa Albă a declarat:

„O soluție cu două state care nu aduce pacea este un obiectiv pe care nimeni nu încearcă să-l atingă. Pacea este obiectivul, fie că aceasta este sub forma soluției cu două state, dacă asta vor părțile, sau altceva, dacă părțile doresc. Nu vom dicta condițiile pentru pace.”

Principiul celor două state (Israel și Palestina) este susținut de o jumătate de secol de toți președinții americani, democrai sau republicani.

Lidera palestiniană Hanane Achraoui, membră a Comitetului Executiv pentru Eliberarea Palestinei a reacționat dur miercuri față de noua poziție adoptată de administrația Trump, calificând-o „lipsită de sens”.

„Este clar că administrația americană încearcă să dea satifacție coaliției (guvernamentale) extremiste a lui Netanyahu. Nu poate pur și simplu să zică asta, fără să propună o alternativă (…) Asta nu este politică responsabilă și nu servește cauzei păcii.”

În timpul campaniei sale electorale, Donald Trump s-a afișat în mod clar ca un pro-israelian, afirmând că dacă va fi ales va patrona un acord de pace între statul evreu și palestinieni. Mai mult, el a promis că va recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului.

Premierul Netanyahu a văzut în victoria „prietenului meu, Donald Trump” o „șansă formidabilă” pentru Israel.

Deocamdată, în afara lui Hanane Achraoui, nu s-au înregistrat alte reacții din lumea arabă față de schimbarea de macaz a Casei Albe.