Scenarii în cazul în care MGRES va opri livrările de energie electrică. Anunțul autorităților de la Chișinău
- Ana Munteanu
- 23 decembrie 2024, 18:34
Republica Moldova. Ministerul Energiei a anunțat cum planifică să acopere consumul de energie electrică pe malul drept al Nistrului începând cu 1 ianuarie 2025. Scenariile vor fi aplicate în cazul în care MGRES va opri livrările. Instituția a precizat că necesarul de energie electrică va fi acoperit din surse interne de producere, din surse regenerabile și din import.
Sarcina de consum pe timp de iarnă
Potrivit Ministerului Energiei, pentru a garanta livrarea de energie electrică fără întreruperi pe malul drept al Nistrului, este necesar de acoperit sarcina de consum. Iarna, aceasta atinge valori de până la 850 MW în orele de vârf.
„Pe malul drept al Nistrului vor fi mobilizate toate sursele interne de producere. Este vorba de centralele electrice cu termoficare ale Termoelectrica și CET Nord. Acestea vor acoperi baza de consum de circa 200 MW. La CET-uri încă mai avem rezerve pentru a crește capacitatea de producere. Încă 100 MW deja au fost contractați de către Energocom de la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă din România la preț plafonat. Alte 100 MW urmează a fi contractați de la Centrala Termoelectrică de la Brazi a OMV Petrom”, a specificat Ministerul Energiei.
De asemenea, Centrala Hidroelectrică de la Costești-Stânca poate acoperi până la 10 MW în bandă. Autoritățile au precizat că au făcut deja demersurile necesare către România. Aceasta pentru ca centrala să funcționeze continuu pentru sistemul energetic din Republica Moldova.
Energie din sursele regenerabile
Sursele regenerabile de energie pe timp de iarnă pot livra cantități variabile de energie de la 50 MW până la 150 MW în anumite ore. Volumul variază în funcție de condițiile climaterice. Producătorii independenți care generează energie electrică din surse regenerabile pe piața liberă pot livra iarna în rețea această cantitate, în funcție de condițiile climaterice.
„Am agreat cu reprezentanții companiilor să valorificăm energia electrică în primul rând pentru acoperirea necesarului de consum al țării noastre. Dacă va exista exces în orele golului de consum, acesta va putea fi exportat”, a menționat Ministerul Energiei.
Datele statistice relevă că puterea instalată a tuturor surselor regenerabile de energie în sistemul energetic național la începutul lunii octombrie era de 521 MW. La 1 ianuarie capacitatea instalată va fi peste 600 MW. Astfel, prognozele relevă că spre primăvară producerea din sursele regenerabile va crește.
Achiziții din România
Autoritățile mai subliniază că până la 200 MW pot să fie achiziționate de pe bursa de energie electrică din România OPCOM. Aceasta pentru a acoperi vârfurile de consum. Prețurile la electricitate pe bursă sunt mai mari și foarte volatile, fiind dependente și de condițiile climaterice, dar și de cererea de piață.
În același timp, capacitatea de import (NTC) din ENTSO-E garantată pentru Republica Moldova este de 315 MW. Datorită suportului UE, al ENTSO-E și al operatorilor de transport energie electrică din România, Ucraina, Polonia, Slovacia, Ungaria, al Secretariatului Comunității Energetice, al României, a fost identificat mecanismul de creștere a capacității NTC.
„Vom putea utilizata capacitatea nerezervată la alte hotare dintre ENTSO-E și blocul comun de reglaj Moldova-Ucraina. Suplimentar la aceasta, vom putea conecta liniile electrice cu tensiunea de 110 kV de interconectare cu România, prin care pot transporta 100+ MW”, a precizat Ministerul Energiei.
Moldovenii, îndemnați să economisească energia electrică
Instituția a îndemnat cetățenii să economisească energia electrică. Îndemnul se referă în special la orele de vârf - dimineața între orele 07.00-11.00 și seara între 18.00-23.00. Acest lucru este necesar pentru a nu avea deficit de energie electrică, pentru a evita deconectările de energie electrică și pentru a reduce presiunea de pe rețelele electrice și de pe preț. „Trebuie să facem un efort ca să „tăiem” circa 60 MW din vârfurile de consum”, a specificat Ministerul Energiei.
În ceea ce privește consumul malului stâng al Nistrului, acesta variază între 120 MW și 180 MW. Malul stâng a anunțat că va acoperi consumul propriu prin funcționarea unui bloc energetic la MGRES pe bază de cărbune, la o capacitate de circa 140 MW, timp de 50 zile, cât sunt stocuri de cărbune, și prin funcționarea CHE Dubăsari la o capacitate variabilă.
Din 16 decembrie curent, pe întreg teritoriul Republicii Moldova a fost instituită stare de urgență pentru o perioadă de 60 de zile. Decizia a fost aprobată în legătură cu potențiale riscuri de insuficiență a resurselor energetice.