Scandalul Bercea Mondialu’. Intrat în hora interlopilor, Mircea Băsescu a fost închis de DNA pentru 250.000 de euro
- Virgil Burl ă
- 20 iunie 2014, 00:00
Înregistrările video depuse la DNA de „Ambasador”, fiul lui Sandu Anghel, l-au închis pentru 24 de ore pe fratele președintelui, acuzat de trafic de influență. După ce a aruncat cu acuzații din duba poliției, Bercea a refuzat să dea declarații oficiale în fața anchetatorilor.
Scandalul în care este implicat fratele președintelui Băsescu a ajuns ieri la DNA. După apariția în presă a imaginilor privind o presupusă mită pentru eliberarea lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, lucrurile s-au precipitat. Mircea Băsescu a fost chemat la DNA pentru a da explicații în legătură cu denunțul făcut de fiul lui Bercea, Florin Anghel, zis „Ambasador”. Din interceptări rezultă că familia interlopului ar fi plătit 600.000 de euro pentru eliberarea din închisoare a liderului clanului Bercea. Fiul acestuia este convins că tatăl său este victima unui proces politic și că judecătorii l-au condamnat tocmai pentru că fratele președintelui i-a botezat în urmă cu patru ani un nepot.
Înainte de a pleca de la Constanța, Mircea Băsescu a precizat că a fost citat în calitate de suspect în dosarul în care Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, l-a acuzat de trafic de influenţă. „Recunosc că și eu îmi reproșez anturajul”, atât a declarat Mircea Băsescu înainte de a se urca în mașină și a pleca spre București.
Înaintea lui, în jurul orelor 14.00, la DNA a fost adus pentru audieri cel de la care a izbucnit scandalul. Pe o ploaie măruntă și deasă, Bercea Mondial a fost adus la București, de la Penitenciarul Craiova, cu o dubă.
Conferința din dubă
Nervos și speriat, interlopul a început să strige prin geamul mașinii că a dat aproape două milioane de euro pentru a fi eliberat. Printre gratii, Bercea a urlat că banii ar fi ajuns la șefa DNA, Codruța Kovesi, la președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, dar și la liderul PDL, Vasile Blaga. „Mi-a promis Livia Stanciu. Avem date despre ea”, a apucat să spună interlopul. Întrebat de ce nu a făcut un denunț până acum, Bercea și-a amintit și de șefa DNA. „Kovesi nu mi-a restituit banii până acum prin șofer”. Afirmația acestuia este cel puțin bizară având în vedere că procurorii DNA nu au avut până acum nicio legătură cu dosarele lui Bercea, ele fiind instrumentate de anchetatorii de la DIICOT. Odată intrat în sediul instituției, „zmeul” Mondial a amuțit. A refuzat pur și simplu să scoată un cuvânt.
Un alt personaj audiat ieri a fost afaceristul Marian Căpățână, fostul lider al PDL Drăgănești - Olt. Prin intermediul acestuia, familia Anghel a ajuns la fratele președintelui. La ora stabilită s-a prezentat la DNA și fratele președintelui. A venit singur și a refuzat să facă declarații. Trei ore mai târziu, DNA anunța că în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro prin intermediul lui Marian Căpățână, pentru a interveni pe lângă judecători în vederea anulării pedepsei lui Bercea Mondial.
Avocat de „Ambasador”
Florin Anghel a depus, pe 13 iunie 2014, prin avocatul Pavel Abraham (foto), o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu, în care îl acuză de trafic de influență și înșelăciune în legătură cu dosarul în care fiul lui Bercea Mondial este acuzat de șantaj. Fost ofițer de securitate, apoi fost șef al Poliției în 1997 pentru câteva luni, Pavel Abraham a condus și Agenția Națională Antidrog. Despre el, istoricul Marius Oprea a susținut, în cartea sa „Moștenitorii Securității”, că în 1991 a luat un credit de 18.500 de dolari de la Bancorex. A fost scos din sistem în 2008, la o lună după ce a împlinit 60 de ani, vârsta legală de pensionare. Imediat, l-a acuzat pe fostul ministru de Interne Cristian David de implicare în traficul de droguri.
De la botez, la nouă ani de pușcărie
Cronologia unui scandal
● În februarie 2010, Mircea Băsescu a botezat-o pe nepoata lui Bercea Mondial.
● În martie 2011, Mircea Băsescu a sesizat Parchetul General, asaltat de rudele interlopului, care cereau scoaterea acestuia din arest,după ce și-a înjunghiat nepotul.
● În aprilie 2011, Bercea a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat.
● În februarie 2012, Tribunalul Olt l-a condamnat pe Bercea la şapte ani şi şase luni de închisoare.
● Pe 1 noiembrie 2013, Curtea de Apel Craiova i-a majorat pedeapsa la zece ani închisoare.
● În noiembrie 2013, Mircea Băsescu a formulat o plângere penală împotriva lui Florin Anghel, fiul lui Bercea, pentru amenințare, șantaj și trafic de influență.
Condamnat definitiv
● Pe 16 mai 2014, Înalta Curte a stabilit pedeapsa definitivă pentru Sandu Anghel: 8 ani și 9 luni închisoare. Membri ai familiei sale au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale.
● Înregistrările discuțiilor dintre fiul lui Bercea Mondial și Mircea Băsescu, prezentate miercuri de mass - media, sunt din 2012 – 2013, după ce interlopul a fost condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare. Acest lucru reiese din dialogul înregistrat în biroul lui Mircea Băsescu.
● Pe 30 mai 2014, DNA anunța reținerea lui Marius Constantin, ginerele lui Bercea, sub acuzația de șantaj. El ceruse 280.000 de euro de la Mircea Băsescu, amenințând cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupție. Florin Anghel (foto) execută o pedeapsă de 5 ani şi 3 luni pentru tentativă de complicitate la omor. Din închisoare, el i-a cerut lui Constantin să se întâlnească cu Mircea Băsescu și să-i ceară 280 de mii de euro.