SCANDAL PERSONAL pe scena politică din ROMÂNIA. „RUFELE MURADRE” ale unui lider PMP au fost spălate în PUBLIC

SCANDAL PERSONAL pe scena politică din ROMÂNIA. „RUFELE MURADRE” ale unui lider PMP au fost spălate în PUBLIC

Președintele executiv al PMP Valeriu Steriu a divorțat de Simona Dora Munteanu în 2016, dar se pare că scandalul nu s-a terminat încă. Acesta îi cere fostei soții un test de paternitate.

Fostul șef al UNPR, Valeriu Steriu, i-a intentat proces fostei sale soții la Judecătoria Sectorului 1. Motivul? Contestarea recunoașterii paternității. Cei doi au trei copii, dar din căsătorii anterioare, așa că în momentul în care au decis să divorțeze nu s-a pus problema custodiilor sau a pensiilor alimentare.

Acum, însă, lucrurile au luat o întorsătură ciudată, scrie Cancan.

În 2016, Valeriu Steriu a intentat procesul de divorț după șapte ani de căsnicie. Fosta lui soție s-a mutat în Statele Unite ale Americii, acolo unde este consilier economic la consulatul nostru din Los Angeles, iar ruptura dintre cei doi s-ar fi produs din cauza distanței.

De asemenea, politicianul a susținut că promovarea fostei sale soții în diplomație nu a fost cea mai fericită soluție pentru trăinicia familiei lor.  Colac peste pupăză, Simona se afişase înainte de divorţul de Valeriu Steriu cu Ethan Hawke, celebrul actor de la Hollywood, însă politicianul a susţinut că nu gelozia a dus la despărţire.

„Este frumoasă, este deşteaptă, dar fiecare e pe direcţia lui. Eu sunt pasionat politic, ea e deja mult mai atrasă de partea ce se poate genera pentru România de-acolo. În aproape un an şi jumătate, ne-am văzut doar de două sau de trei ori câte o săptămână, fiecare cu alte priorităţi. Fiecare îşi vede de ritmul şi de viaţa lui”, declara Valeriu Steriu.