Scandal. Membrii CA ai Aeroportului Arad și-au votat creșterea indemnizațiilor

Scandal. Membrii CA ai Aeroportului Arad și-au votat creșterea indemnizațiilorSursa foto:Aeroportul Arad

Autoritatea națională care gestionează aspectele de guvernanță corporativă a întreprinderilor publice, AMEPIP, a respins solicitarea membrilor Consiliului de Administrație de la Aeroportul Arad de majorare a indemnizațiilor.

Președintele CJ Arad: Afirm clar că nu va fi aprobată nicio majorare

Decizia AMEPIP vine după ce pe 15 mai 2025, membrii Consiliului de Administrație de la Aeroportul Arad au votat pentru a-și crește indemnizația  de la 4.050 de lei pe lună la 6.830 de lei pe lună.  Propunerea ar fi venit chir din partea lui Dan Buda,  președinte al Consiliului de Administrație al Aeroportului Arad și administrator public al județului. Aeroportul din Arad e în subordinea Consiliului Județean Arad, iar președintele CJ Arad Iustin Cionca a avut o relație virulentă.

 Iustin Cionca

Sursa foto: Iustin Cionca

"Niciun consiliu de administrație din subordinea Consiliului Județean nu va avea indemnizații majorate! În actuala perioadă pe care o traversează România,  responsabilitatea și cumpătarea trebuie să fie în prim planul preocupării fiecărui funcționar, administrator sau director.  Grija membrilor Consiliilor de Administrație trebuie să fie creșterea rentabilității societăților. Și nu creșterile salariale" , a spus șeful CJ Arad. Legea permite astăzi ca membrii unor consilii de administrație să își stabilească indemnizațiile pe care și le doresc. "Ele trebuie însă votate de Consiliul Județean. Și afirm clar că nu va fi aprobată nicio majorare", a spus președintele Iustin Cionca.

Au la îndemână mecanisme de care profită sub protecția legii

Pe de altă parte, mesajul acestuia e acela că a venit vremea ca "statul să se protejeze prin legi, nu prin declarații de intenție. Iar cei care au atribuții ]n corectarea greșelilor legislative să ia măsurile necesare. Ca astfel de derapaje să fie prevenite. Și să nu se mai poată întâmpla".Practic, membrii Consiliului de Administrație de la Aeroportul Arad  sub protecția legii, au avut la îndemână  mecanisme de care au profitat.

"Nu le putem cere tuturor românilor să dea dovadă de înțelegere... Atâta timp cât unii, sub protecția legii, au la îndemână mecanisme de care profită. De aceea, pe de o parte, este nevoie de responsabilitatea celor care sunt selectați în consiliile de administrație.  E nevoie ca ei să aibă o atitudine corectă, responsabilă și rezonabilă. Iar pe de altă parte este nevoie de legi categorice. Care să nu mai permită ca beneficiarii indemnizațiilor să își propună creșterea acestora", e sugestia făcută de președintele CJ Arad.