Ghebreyesus a acuzat marţi anumite ţări bogate că se află „într-o întârziere foarte mare” în ceea ce priveşte partajarea informaţiilor despre cazurile de coronavirus, solicitând în acelaşi timp o mai mare solidaritate internaţională în combaterea epidemiei de pneumonie virală.

„Din cele 176 de cazuri semnalate până în prezent în afara Chinei, OMS a primit formulare de declarare a cazurilor complete doar pentru 38% dintre cazuri. Anumite ţări cu venituri mari se află într-o întârziere foarte mare în partajarea cu OMS a acestor date vitale. Nu cred că acest lucru a fost cauzat de lipsa capacităţilor necesare”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus în faţa Consiliului executiv al organizaţiei, citat de Reuters.

Ghebreyesus a adăugat că a expediat scrisori tuturor miniştrilor Sănătăţii din ţările membre pentru a-i îndemna să îmbunătăţească imediat procedurile de partajare a informaţiilor despre noul tip de coronavirus.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE

Te-ar putea interesa și: