Scandal în plenul Parlamentului în timpul discuțiilor despre Buget. LIVE

Scandal în plenul Parlamentului în timpul discuțiilor despre Buget. LIVE

Comisiile parlamentare de buget-finanţe au dat raport favorabil celor două proiecte, în forma în care acestea au fost transmise de Guvern. Nu a fost adoptat niciun amendament. Potrivit rapoartelor comisiilor, au fost respinse peste 3.500 de amendamente. 

Ședință tensionată în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, pentru discuțiile pe marginea Bugetului României pe anul 2021.

Deputații din opoziție au avut scandări în repetate rânduri și au întrerupt de mai multe ori discursul premierului Florin Cîțu.

Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 403 parlamentari din totalul de 466.

Lucrările se desfășoară cu prezența fizică a parlamentarilor.

Votul final asupra celor două proiecte urmează să fie dat marţi.