PD-L reclamă faptul că şi în Hunedoara se manifestă "cârdăşia dintre PNL şi PSD".
Candidatul PDL la un post în Camera Deputaţilor, Viorel Arion, spune că, deşi partidul său a cerut de mai multe săptămâni aprobarea Primăriei (condusă de liberalul Ovidiu Hada) pentru amplasarea a trei corturi pentru a strânge semnături de susţinere a ideii de Parlament unicameral, aceasta i-a fost respinsă fără nicio motivaţie.
În schimb PSD şi-a amplasat trei corturi în oraş. Arion spune că nu este lăsat nici să-şi amplaseze bannere, deşi oraşul „este împânzit cu bannere PNL”. „În mod agresiv, Primăria Hunedoara şi Primarul liberal Ovidiu Hada fac abuz de putere şi funcţie pentru a cenzura adversarii politici ai PNL”, adaugă Arion.
Primarul Ovidiu Hada declară că nu s-a implicat personal în nicio decizie referitoare la corturi amplasate de partide, iar în ceea ce priveşte bannerele, a cerut doar ca PDL să specifice exact unde doreşte să le amplaseze. “E un lătrat de campanie, doar suntem în campanie electorală, nu? Faptul că domnul Arion nu a specificat vreo lege pe care eu, sau colegii mei din Primărie, am fi încălcat-o, este încă o dovadă că nu am comis niciun abuz”.