Evenimentul Zilei > Actualitate > Scandal cu împuşcături în Olt
Scandal cu împuşcături în Olt

Scandal cu împuşcături în Olt

Mai mulţi tineri din municipiul Slatina sunt anchetaţi de poliţişti după ce au provocat, ieri după-amiaza, un scandal în care s-a tras cu arma.

Confruntarea a început între un tânăr din localitate şi un altul din Slatina. 

Două ore mai târziu, două maşini cu şapte bărbaţi plecau din Slatina în direcţia Brâncoveni. Odată ajunşi aici, grupul s-a oprit la un bar din localitate unde aflaseră că se găsea tânărul ce îl provocase pe prietenul lor.

Cearta iniţială dintre cei doi a reînceput şi a degenerat, în scandalul ce a urmat implicându-se nu doar prietenii tânărului din Slatina, dar şi cei aflaţi în incinta barului la momentul respectiv, care au sărit în apărarea consăteanului lor.

În timpul conflictului, conducătorul grupului a scos un pistol cu bile din cauciuc şi a tras un foc de armă, rănind un localnic la umăr.

„Membrii grupului venit de la Slatina au încercat să se retragă deoarece erau depăşiţi numeric de localnici, numai că, în fugă, unul din autoturismele cu care sosiseră la Brâncoveni a derapat într-un şanţ şi au fost nevoiţi să îl abandoneze. Cei doi protagonişti ai scandalului, respectiv agresorul, dar şi victima din Brâncoveni, au ajuns la Spitalul Judeţean din municipiul Slatina cu traumatisme cranio-cerebrale”, a afirmat cms. Claudia Radu din cadrul IPJ Olt.

Tânărul scandalagiu din Slatina şi prietenii săi sunt cercetaţi acum pentru tulburarea liniştii publice şi vătămare corporală.

O altă altercaţie a avut loc ieri la Iaşi, unde membrii clanului Corduneanu au fost implicaţi într-un scandal în unul dintre cluburile din oraş.