Social
Satul Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, locul în care s-a prins un morun de 675 de kilograme
Delta Dunării, Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Satul Sfântu Gheorghe din Delta Dunării a intrat în legendă prin capturile uriașe de morun și prin poveștile pescarilor. De la caviar și furtuni misterioase pe mare, până la tragedii și vizite ale artiștilor celebri, istoria localității este unică.
Satul sturionilor din Delta Dunării
În anii ’70–’80, comuna Sfântu Gheorghe, situată la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră, era sinonimă cu pescuitul la sturion. Localnicii își amintesc și astăzi de capturile impresionante, când morunii de sute de kilograme erau scoși din apă, iar caviarul era mai degrabă hrană de zi cu zi decât un lux.
Eduard Acsente, localnic în vârstă de 44 de ani, povestește că tatăl său a prins un morun de 675 de kilograme, care a oferit peste 145 de kilograme de caviar. „Aveam vreo 12 ani atunci, dar și acum îmi amintesc monstrul pescuit“, a spus Acsnte pentru Adevărul.
Cum se prindea morunul: tehnică și risc
Sturionii nu se prind oricând și oricum. Pescarii foloseau carmace, unelte speciale din aliaje importate, fixate pe fundul apei, care agățau peștii de coadă. Pescuitul era practicat mai ales pe furtună, când morunii treceau în viteză pe Dunăre.
Riscul era însă uriaș. Mulți pescari și-au pierdut viața pe mare, surprinși de furtuni iscate din senin. Legendele locale vorbesc despre oameni dispăruți, dar și despre salvări miraculoase, uneori puse pe seama delfinilor.
„Când nu aveam ce mânca, mâncam caviar”
Abundența de pește asigura traiul comunității. Localnicii intrau în iarnă cu butoaie pline de scrumbie și făceau troc cu cartofi sau porumb. Caviarul era atât de accesibil încât, glumesc bătrânii satului, devenise hrană obișnuită.
Palașca Varemic, un alt pescar din sat, povestește cum familia sa prăjea grăsimea de morun, pe care o consuma asemenea jumărilor de porc. „Când nu aveam ce mânca, mâncam caviar“, își amintește el.
Delta Dunării. Sursă foto: Unsplash
Satul care atrăgea artiști și turiști
În perioada comunistă, Sfântu Gheorghe a devenit o destinație căutată de artiști și oameni importanți. Printre vizitatori s-au numărat Florin Piersic, Angela Similea și Sabin Bălașa, veniți pentru caviar și pentru liniștea plajelor.
Deși turiștii erau numeroși, condițiile erau modeste: curent electric doar câteva ore pe zi și apă curentă limitată. Localnicii, însă, trăiau bine din pescuit și ospătau vizitatorii în case cu mobilă de nuc și cireș.
Declinul și prezentul satului
Astăzi, lucrurile s-au schimbat radical. Dacă în anii ’80 satul avea peste 3.000 de locuitori și sute de pescari, acum numără doar 640 de suflete și circa 55 de pescari autorizați.
Pescuitul sturionilor este interzis, pentru refacerea speciei, iar economia satului se bazează mai mult pe turism. Mulți localnici spun însă că turiștii de astăzi nu mai au respectul pentru natură pe care îl aveau vizitatorii de altădată.
Istoria satului și legendele sale
Sfântu Gheorghe este un sat vechi, atestat documentar din 1318. Majoritatea locuitorilor sunt haholi, descendenți ai cazacilor zaporojeni, care păstrează tradiții pe stil vechi.
Biserica satului are o poveste aparte: a fost ridicată în 1893, din cărămizile unei corăbii eșuate. Clopotele au fost cumpărate de un italian care deținea pescăriile locale, dar a cărui cruzime i-a adus, în cele din urmă, moartea.
Satul păstrează și mistere: tragedia iahtului Ostara, în 1920, când mai mulți nobili ruși au murit pe malurile Dunării, rămâne neelucidată.
Satul poreclelor și al legendelor pescărești
La Sfântu Gheorghe, fiecare localnic avea o poreclă. Unii erau botezați după trăsături de caracter, alții după evenimente din familie. Tot aici circulă povești despre pescari care au sfidat furtuni, dar și despre forța mării care nu iartă pe nimeni.
