India si Pakistanul serbeaza 60 de ani de la o independenta care a adus multa suferinta: un milion de morti si 15 milioane de refugiati.

India si Pakistanul sarbatoresc in aceste zile 60 de ani de la istorica impartire a subcontinentului indian in doua state distincte, unul pentru hindusi si altul pentru musulmani. Prima zi din viata celor doua state independente, 15 august 1947, a adus nu doar bucurie, ci si suferinta, provocata de o divizare sangeroasa.

Separarea oficiala a Indiei de Pakistan se produsese deja, in miez de noapte, cand viceregele britanic Lordul Louis Mountbatten transferase intreaga politica oficialilor indieni, cu prilejul unei ceremonii desfasurate la New Delhi. Cu o zi in urma, el facuse acelasi lucru in Pakistan, motiv pentru care aceasta tara isi serbeaza independenta pe 14 august.

Primul premier al Indiei, Jawaharlal Nehru, a vorbit despre faimoasa „intalnire cu destinul”, despre „trezirea la viata si la libertate” a tarii sale, dar alaturi de el nu se afla cel care declansase miscarea nonviolenta impotriva Imperiului Britanic. Desi a avut un rol determinant in obtinerea independentei, Mahatma Gandhi a fost contra acestei divizari, pe care a numit-o „monstruoasa vivisectie”.

Masacrul refugiatilor Divizarea fostei colonii a generat cea mai sangeroasa migratie din istoria lumii moderne. Din aprilie si pana in noiembrie 1947, aproape 15 milioane de persoane au traversat frontiera in ambele sensuri. Musulmanii s-au indreptat in directia Pakistanului, iar hindusii au mers catre sud, in India.

ONU nu a dorit sa-si asume dificila sarcina a trasarii frontierelor, iar ea a fost incredintata unui englez care nu calcase pana atunci in aceasta zona. Sir Cyril Radcliffe a avut la dispozitie exact 36 de zile pentru ca, dintr-un birou din New Delhi, sa decupeze secole de istorie. Iar consecintele se vad si azi, in  Casmir, teatrul unei lupte de gherila care a facut cel putin 44.000 de morti.

DEZVOLTARE ACCELERATA

India: visuri de marire

India viseaza sa ajunga o superputere, dar, in ciuda performantelor economice si a arsenalului sau nuclear, este inca departe de a depasi faza de subdezvoltare in care se afla din 1947, relateaza AFP. Cu un produs intern brut de peste 1.000 de miliarde de dolari si o crestere economica de 9,4%, statul asiatic spera ca se vor adeveri prognozele bancilor straine, potrivit carora, in 2050, va deveni cea mai mare putere mondiala, alaturi de China, depasind Statele Unite.

Presa musteste si ea de optimism. „Lumea este la picioarele noastre”, iar India va fi fara nicio urma de indoiala „viitoarea superputere a lumii” sustin ziarele „Times of India” si „Hindustan Times”.

La randul sau, atunci cand e intrebat de viitorul Indiei, ministrul comertului, Kamal Nath,  raspunde sigur pe sine: „Viitorul este India”. Insa un profesor de la Oxford, Maria Misra, sustine ca entuziasmul oficialilor indieni nu se justifica decat partial.

Tara lor va fi doar o mare putere, nu o superputere mondiala, opineaza Misra. „India va trebui sa satisfaca ambitia elitelor sale, castigandu-si locul intre marile puteri, dar va ramane un hibrid unic al istoriei, produsul unei imbinari stranii intre cultura veche, colonialism si modernitate”, afirma Maria Misra.

Campioana inegalitatilor

Realitatea pare sa-i dea dreptate, caci India continua sa fie o tara a saraciei si a inegalitatilor prezente la tot pasul. Din cei 1,1 miliarde de indieni, peste 100.000 sunt milionari in dolari, in timp ce marea majoritate a celor 457 de milioane de salariati castiga sub 50 de centi pe zi.

Pe de alta parte, 46% dintre copiii cu varste de pana la trei ani sufera de malnutritie, 60% din populatie este analfabeta, iar 78% nu are toalete. In plus, mai trebuie spus ca numarul seropozitivilor este mai mare in India decat in oricare alt stat de pe glob, iar infrastructura se afla intr-o stare deplorabila.

„Cea mai mare democratie de pe glob” este macinata de coruptie, insangerata de terorism, prada tensiunilor religioase si a celor dintre caste, conchide Misra. 

"O ARMATA CU O TARA"

Pakistan: la un pas de haos Dupa sase decenii de existenta, Pakistanul ramane prizonierul luptei pentru putere dintre structurile civile si cele militare, care dateaza inca de la separarea sa de India. Tara instabila, posesoare a armei nucleare si considerata o pepiniera a militantismului islamist, Pakistanul nu este nici pe departe ceea ce si-a dorit fondatorul sau Mohammad Ali Jinnah. El a vrut sa creeze un stat in care musulmanii din Asia de Sud-Est sa traiasca in pace, dar pacea a fost un lucru rar dupa 1947.

Presedintele Pervez Musharraf, al patrulea general care conduce Pakistanul, nu are nimic in comun cu Jinnah, sustin cei care s-au ridicat impotriva administratiei coloniale britanice. „Nu am primit Pakistanul care ni s-a promis, acela la care am visat”, reclama Fatima Sughra, o batrana care in tinerete a sustinut idealurile Ligii Musulmane.

Analistii incearca sa explice de ce Musharraf nu este un presedinte potrivit. „Are complexul salvatorului. Crede ca el este cel mai bun lucru care i se putea intampla Pakistanului”, sustine Husain Haqqani, fost consilier al oficialilor de la Islamabad. Alti comentatori prefera sa-l citeze pe Frederic cel Mare al Prusiei, care spunea ca Pakistanul nu este o tara cu o armata, ci „o armata cu o tara”.

Criza preelectorala Desi are meritul de a fi reusit sa evite o confruntare militara cu India, Musharraf administreaza o tara cu numeroase probleme interne. Atacurile teroriste indreptate impotriva populatiei, fortelor de securitate si chiar a oficialilor guvernamentali sunt la ordinea zilei.

Luna trecuta, 300 de oameni au murit dupa ce armata pakistaneza a luat cu asalt Moscheea Rosie din Islamabad, in care se baricadasera militantii islamisti. Saptamana trecuta, Musharraf a fost pe punctul de a declara starea de urgenta, insa a renuntat, dupa ce Washingtonul, principalul sau sponsor, si-a exprimat opozitia.

In disperare de cauza, Musharraf negociaza in prezent o alianta cu fostul premier Benazir Bhutto, fapt ce i-ar aduce un sprijin important la alegerile din octombrie.