Datoriile spitalelor îi afectează, în primul rând, pe bolnavi, care sunt nevoiţi să-şi plătească medicamentele şi materialele sanitare.
Criza din sistemul sanitar începe să-şi ascută colţii. Mulţi manageri de unităţi sanitare au început să introducă diverse mo dalităţi de plată suplimentare pentru analize, medicamente şi materiale sanitare, pe care, în mod normal, ar fi trebuit să le pună gratuit la dispoziţia pacienţilor. În aceste condiţii, Ministerul Sănătăţii a hotărât să înceapă controale în 41 de spitale pentru a depista unde se fac „excese”.
Nici industria farmaceutică nu stă pe roze. Dacă, în 2008, profiturile multor jucători din piaţă erau puţin peste media europeană, acum companiile se gândesc cum să iasă din criză. Multe au făcut deja reduceri de personal.
Arierate de 139 de mii de lei
Ministrul sănătăţii, Ion Bazac, susţine că vina pentru datoriile spitalelor o poartă managerii care nu au administrat corect bugetele. „Guvernul anterior a dat o ordonanţă de urgenţă prin care a plătit toate datoriile spitalelor până la sfârştiul lui 2005. Acum, furnizorii reclamă datorii din 2005, făcute în afara bugetului aprobat, dar acestea nu vor fi plă tite niciodată pentru că intră în responsabilitatea managerilor”, a spus Bazac.
Printre spitalele cu datorii se numără Spitlaul Judeţean Târgu-Mureş, Spitalul Colentina, Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi şi Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova. În total sunt 47 de spitale cu datorii de peste 139 de mii de lei.
„Datorii existau încă dinainte să ajung eu manager. Am tratat mai mulţi pacienţi decât stabilisem cu casa de asigurări. Nu puteam să-i dau afară pe poartă, dacă tot veniseră cu Salvarea”, s-a justificat Corneliu Coşăreanu, fost manager la Spitalul Colentina din Capitală.
Ministrul a precizat că pentru evaluarea managerilor va introduce noi criterii, astfel că, pe lângă indicatorii de mortalitate şi morbiditate, el va ţine cont de datoriile unităţilor sanitare mai vechi de doi ani. Acesta a mai spus că, situaţia unităţilor sanitare nu este în pericol, întrucât a obţinut o suplimentare de fonduri de la Minsterul Finanţelor pentru plata salariilor.
EFECTE Industria pharma se aşteaptă la profituri simbolice
Majoritatea comaniilor farmaceutice au făcut deja reduceri de personal, în multe cazuri echipele de vânzări fiind înjumătăţite, preţul la medicamente a scăzut, iar managerii încep să recunoască faptul că nu se aşteaptă la profituri substanţiale anul acesta. „Este criză, iar profitul de anul acesta va fi, probabil, unul simbolic”, a spus Anca Vlad, preşedinte Fildas Trading. Până acum, despre industria farmaceutică se spunea că e cumva la adăpost de recesiune. „Industria pharma depinde de felul în care e finanţat sistemul de sănătate, or, acum avem un PIB care a stagnat, iar contri buţia la asigurări a scăzut şi ea, prin creşterea şomajului”, a spus Adrian Lakatos, preşedinte AL Pharma Consulting.