Misiune de salvare în Retezat. Turiști blocați pe munte de ploile torențiale
- Ionel Sclavone
- 16 august 2024, 10:48
Hunedoara. Lucrătorii Salvamont Hunedoara au intervenit pentru salvarea a trei turiști blocați pe Muntele Retezat. Cei trei au rămas blocați pe un traseu montan după ce ploile torențiale au umflat apele unui râu.
Două femei şi un copil au solicitat ajutor după ce ai rămas blocaţi pe Valea Stănişoara din Munții Retezat. Turiștii erau epuizați fizic, iar unul dintre ei a suferit o rană la un picior.
Salvamont a intervenit în condiții dificile
Cei trei turiști, două femei și un copil au solicitat ajutor prin numărul de urgență, după ce au rămas blocați pe munte. Aceștia nu au mai putut înainta pe traseu, pe Valea Stânișoara, din cauză că au fost blocați de creșterea bruscă a unui râu.
Lucrătorii Salvamont Hunedoara au inițiat o operațiune de salvare, care s-a derulat în timpul nopții. Conform informațiilor furnizate, cele trei persoane erau epuizate fizic, iar una dintre femei avea un traumatism la un picior.
„Acţiune de recuperare şi acordare de prim ajutor pentru 3 turişti (2 femei şi un copil) care au rămas blocaţi pe Valea Stănişoara din M-ţii Retezat, datorită creşterii bruşte a nivelului apei/răului survenite în urmă ploii torenţiale de aseară”, a anunțat Salvamont Hunedoara.
Operațiunea s-a derulat pe timpul nopții
Lucrătorii Salvamont au pornit în căutarea celor trei în condiții dificile. Echipa aflată în Punctul de permanentă Pietrele a intervenit şi a coborât turiştii. Vremea rea și întunericul care s-a lăsat a îngreunat operațiunea de salvare. Cu toate acestea, ei au reușit să-i găsească pe cei trei și să-i ducă la un adăpost.
„Uşor hipotermici (uzi complet) şi epuizaţi fizic din cauza încercării de traversare a răului aceştia nu aveau nici lanterne la ei”, au precizat, despre cei trei turiști, lucrătorii Salvamont.
Salvamontiștii atrag atenția turiștilor care doresc să urce pe munte să-și ia echipament potrivit și să se informeze cu privire la traseu și despre starea vremii. Astfel vor reuși să parcurgă drumul pe care și l-au propus în condiții de siguranță.
„Atragem din nou atenţia pe această cale la modul de echipare deficitar al turiştilor pe munte şi la o mai bună informare în ceea ce priveşte starea vremii în perioada parcurgerii traseului propus”, transmit salvamontiştii.
Lucrătorii Salvamont au intervenit cu elicopterul
Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, și pe 14 august pentru salvarea unor tineri aflați într-o situație dificilă pe Muntele Retezat. Astfel, potrivit informațiilor furnizate de Salvamont, trei tineri aflați pe munte au necesitat o intervenție de urgență.
Un adolescent de 16 ani a fost transportat de urgență cu elicopterul din Masivul Retezat. El a suferit o criză severă de fiere, agravată de o toxiinfecție alimentară.
O altă fetiță, de 10 ani, a fost preluată de o mașină a ambulanței pentru investigații medicale. Aceasta a suferit o fractură la picior.
Într-o altă intevenție, o turistă a fost salvată de Salvamont după ce a fost înțepată de o viespe care i-a provocat o alergie.