S-a ajuns la crimă, deși autoritățile au fost avertizate. Un bolnav psihic și-a ucis cu bestialitate unchiul
- Radu Novac
- 7 septembrie 2018, 15:57
Un bărbat în vârsta de 46 de ani și-a omorât unchiul de 62 de ani, lovindu-l în repetate rânduri cu o cărămidă în cap. Apropiații au declarat că acesta a fost internat de mai multe ori la psihiatrie, dar că medicii le-au cerut să aibă grijă de el acasă.
Teribila crimă a avut loc joi seară în județul Dâmbovița, iar suspectul era considerat de multă vreme un pericol. Bărbatul ucis, în vârstă de 62 de ani, s-a decis să meargă aseară la fratele său, pentru a îl ajuta la treburile gospodărești, însă la un moment dat, din senin, nepotul l-a atacat cu o cărămidă. “L-am găsit grămadă pe el, pe fiul meu, dându-i cu cărămidă în cap. Mi-a spus aşa: că i-a dat o prefabricată să o taie mai mică şi a greşit-o. ”Las-o aşa, fac eu” şi după aia am auzit două strigături şi când m-am dus era călare pe el”, povestește mama suspectului. Victima a fost transportată la cel mai apropiat spital, cu răni grave la cap. Câteva ore mai târziu, bărbatul s-a stins din viață. Autoritățile continuă cercetările într-un dosar penal pentru omor, iar suspectul a fost internat într-o clinică de psihiatrie.