Rușii susţin că au capturat două sate din estul Ucrainei cu sute de locuitori

Rușii susţin că au capturat două sate din estul Ucrainei cu sute de locuitoriSursa foto: Platforma X

Rușii susțin că au cucerit două sate importante din Ucraina, în timp ce oficialii ucraineni nu fac nicio mențiune în acest sens. Ministerul rus al Apărării a declarat marți că forțele sale au preluat controlul asupra a două așezări din estul Ucrainei, cele mai recente victorii în încercarea lor de a securiza regiunea Donbas, transmite Reuters.

Rușii susțin că au ocupat două sate ucrainene

Un raport al ministerului a declarat că satele Zolota Nyva și Zoryane Pershe au fost aduse sub controlul Rusiei. Comunitățile au o populație estimată la câteva sute de locuitori fiecare.

Cele două sate se află la nord și la sud de orașul Kurakhove, unul dintre punctele centrale ale activității militare pe frontul de est.

Ucraina vorbește despre cele mai grele lupte de pe frontul de est

În schimb, oficialii ucraineni nu au făcut nicio referire la pierderea controlului asupra vreunuia dintre sate menționate de Rusia.

razboi in Ucraina

Presa rusă de stat publică informații catalogate ca „false” despre trupele ruse. Sursa foto: Facebook

Statul Major ucrainean a recunoscut însă că sectorul Kurakhove a fost scena celor mai grele lupte de pe frontul de est.

Zolota Nyva ar fi fost unul dintre cele două sate care au fost supuse unei serii de atacuri rusești, au transmis oficialii ucraineni la sfârșitul săptămânii trecute.

Săptămâna trecută, forțele ucrainene au abandonat orașul Vuhledar, situat mai la sud.

Până la acest moment, armata ucraineană a apărat timp  doi ani cu succes acest oraș împotriva încercărilor succesive ale Rusiei de a-l cuceri.

Clădirile rezidențiale din Torețk, controlate de ruși

O purtătoare de cuvânt a armatei ucrainene a declarat luni că forțele ruse au pătruns în împrejurimile orașului Torețk, situat în estul Ucrainei, la nord-est de Kurakhove.

Presa rusă l-a citat pe un consilier al administrației instalate de Rusia în regiunea Donețk, Igor Kimakovsky, care a declarat că trupele ruse au pătruns în centrul orașului din direcții diferite. Acestea controlează acum toate clădirile rezidențiale înalte, transmite sursa citată.

Bloggeri militari ucraineni au declarat că trupele ruse au preluat controlul asupra centrului orașului și întâmpină rezistență în timp ce încearcă să preia controlul asupra districtelor din nord-est.

Ei au recunoscut însă că forțele ruse „dețin inițiativa” în zonă

Ne puteți urmări și pe Google News