Rusia, uriașul cu picioare de lut: urgențele civile și lipsa de capacitate internă prăbușesc încrederea publică

Rusia, uriașul cu picioare de lut: urgențele civile și lipsa de capacitate internă prăbușesc încrederea publică

După incendiul care a luat viața a peste 60 de persoane - care a declanșat un scandal monstru și demisii în lanț în Rusia (vice-guvernator, guvernator), arestarea administratorului clădirii și primele strigăte furioase care cereau demisia lui Putin, la câteva zile de la fulminantul rezultat la votul prezidențial - un nou eveniment a atras atenția publicului.

Un incendiu a izbucnit miercuri într-un centru comercial pentru copii din Moscova. Potrivit presei ruse, mai multe persoane au fost rănite. Flăcările au izbucnit la etajul patru al mall-ului Persei. La ora la care scriu editorialul, nu se cunoaşte sursa incendiului şi suprafaţa afectată.

 

"Incendiul este de gradul II, sunt persoane rănite, vizitatorii sunt evacuaţi", - a declarat o sursă din cadrul serviciilor de urgenţă. Alte persoane au declarat pentru Interfax că incendiul ar fi izbucnit într-un depozit de jucării, care se află la etajul trei al mall-ului. Acestea mai spun că în interiorul clădirii se aflau circa 300 de persoane.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Ce se întâmplă însă cu Rusia? E ceva nou? Sau marele colos cu forță militară și nucleară, cu pretenții neo-imperiale cel puțin în spațiul post-sovietic și dorință de a impune veto-ul său în toate problemele lumii, nu e în stare să gestioneze banale urgențe civile interne. Marele stat cu pretenții de superputere, care ne anunță arme cu laser și rachete supersonice imbatabile, nu poate regla chestiuni administrative din abece-ul serviciilor publice pentru populațiem precum siguranța clădirilor publice, mall-uri, centre de recreere pentru copii, etc?

 

Ei bine, mai întâi nu e un lucru nou. Am avut numeroase cazuri în care Rusia lui Putin e neputincioasă în crize interne cu impact public major. Tot la fel de stângaci s-a manifestat în scufundarea unui vapor în Volga, la 11 iulie 2011, cu 110 morți, majoritatea copii. Apoi incendii de pădure în preajma Moscovei au dublat mortalitatea la 9 august 2010, apoi la 6 martie 2012 din cauza monoxidului de carbon și în primul caz, a ars și o baza de rachete ce nu a putut fi protejată. Este de ajuns să cauți dezastrele naturale din Rusia ultimilor 18 ani, cât Putin a fost în prim plan ca Președinte și Prim Ministru, și oricine poate vedea un colos cu picioare de lut.

 

De fapt, vorbim de o crasă lipsă de capacitate administrativă, de o slabă organizare, prevenția dusă spre zero, preocuparea marginală pentru oameni și securitatea lor de zi cu zi și lipsa unui sistem de urgențe civile și decizie în crize interne eficient. O măsură reală a capacității de acțiune a statului care-și încordează mușchii când trage rachete din Marea Caspică în Siria, dar incapabil să ofere serviciile de bază cetățenilor, punându-i zi de zi în pericol și distrugând încrederea în autoritate.

 

Nici nu poate să fie altfel, pentru că acesta e rezultatul hipercentralizării și verticalei puterii din Rusia. Președintele este responsabil și vinovat de toate, nu numai că profită, decide și conduce întreaga viață internă și externă a rușilor. Lipsa de democrație, absența inițiativei și subsidiarității în acțiune, sistemul care așteaptă ordin de la Tătuc nu face decât să-l expună pe Putin care nu face față, nici măcar nu e în stare să organizeze reacția favorabilă în beneficiul cetățenilor, în timp real. Din contra, avem un Putin constatativ, care ne spune ce s-a întâmplat de îți vine să te simți vinovat tu, cel care asculți relatarea, nu el, care e stăpânul inelelor și șeful absolut în administrația de la Kremlin.

 

Apoi aceste sincope cu mulți morți și rezultate catastrofale nu mai pot fi acoperite de mașina de propagandă. În rest, când generează acțiuni, Putin știe că mass media rusă dă replica și vizează cu precădere cetățenii ruși, apoi e atentă și cu comunicarea externă. Însă în cazuri limită, cum a fost cazul Skripal, unde nu s-a aștepta la o asemenea reacție după precedentele Londrei, cu reacții mult mai laxe la morțile dubioase ale unor dizidenți, oligarhi și oponenți ruși, mașina de propaganda ratează. Pentru că nu i s-a spus ce să comunice, a declanșat reacțiile publice prea devreme, când britanicii încă nu spuseseră nimic public, iar comunicarea a fost amatorească și la improvizație, avea numeroase voci, cu 24-28 de opțiuni alternative numărate de Stratcom-ul de la Londra. La fel și la sinuciderea lui Berezovski, anunțată ca atare înainte ca autoritățile britanice să-l găsească pe oligarhul dizident mort în cadă, nu mai spun să declare suicidul.

 

Și acum, incendiile, ca și celelalte urgențe civile, au prins mașina de propaganda nepregătită și în liniște deplină. E vorba de morți, de copii, nu i s-a comunicat vinovatul și cine decontează, așa că nu are reacții. Și e cu atât mai insinuantă și acuzatoare față de Putin și sistemul său de putere odată ce nici îngenunchiatul viceguvernatorului provinciei ruse, nici demisia guvernatorului, nu a dus la liniștea și echilibrul populației, care a continuat să ceară demisia lui Putin și după înmormântarea celor care au pierit în incendiu. O problemă de priorități și interese, de obiective și lucruri cu adevărat importante pentru populație, pentru viața fiecărui cetățean rus, care sunt mai importante decât grandoarea și măreția Rusiei sau ale lui Putin.