Rusia se incrunta la scutul american antiracheta

Rusia se incrunta la scutul american antiracheta

Rusia nu s-a lasat deloc impresionata de discursul secretarului american al apararii Robert Gates, care a venit ieri la Moscova pentru a convinge Kremlinul sa nu se mai opuna scutului american antiracheta ce urmeaza a fi amplasat in Europa Centrala, releva AFP.

Ministrul rus al apararii, Anatoli Serdiukov, a atacat dur proiectul SUA, care prevede instalarea de sisteme de interceptare antibalistice in Polonia si a unei baze radar in Cehia.

„Consideram ca sistemul de aparare antiracheta strategic este un factor grav de destabilizare, care poate exercita o influenta considerabila asupra securitatii regionale si mondiale”, a spus Serdiukov, in conferinta de presa comuna, organizata dupa intalnirea cu Robert Gates.

SUA afirma ca sistemele actuale de aparare trebuie extinse pentru a fi capabile sa contracareze eventuale atacuri din partea unor tari precum Iranul sau Coreea de Nord si insista asupra faptului ca scutul antiracheta nu este indreptat impotriva Rusiei. De cealalta parte, Moscova afirma ca proiectul risca sa starneasca tensiuni si sa declanseze o cursa a inarmarilor.

Cotidianul rus „Vedomosti” scrie insa ca, in realitate, Rusia vrea sa inceapa negocieri asupra unor noi acorduri care sa limiteze armamentul nuclear, inclusiv o reinnoire a tratatului START 1, intrat in vigoare in 1994 si a carui durata este de 15 ani.

„Din punctul de vedere al Rusiei, sunt necesare negocieri pe marginea acestui subiect din cauza faptului ca arsenalul sau strategic nu tine pasul cu cel al SUA.

Totodata, aceasta este singura chestiune internationala in care Moscova poate discuta de la egal la egal cu SUA”, comenteaza „Vedomosti”.

Ne puteți urmări și pe Google News