Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, şi-a exprimat părerea că trupele NATO trebuie să rămână în Afganistan până când ţara este în măsură să-şi asigure propria securitate, informează AFP, citată de Agerpres.
”Prezenţa forţei internaţionale de asistenţă pentru securitate în Afganistan este guvernată de un mandat al Consiliului de Securitate al ONU. Acest mandat este foarte clar. La retragerea acestor trupe, guvernul afgan trebuie să fie capabil să menţină legea şi ordinea şi să facă faţă tuturor problemelor de securitate din ţară”, afirmat Serghei Lavrov. Coaliţia condusă de Statele Unite a decis să-şi retragă toate trupele până la sfârşitul anului 2014. Aceasta va oferi de acum pregătire forţelor de securitate afgane, astfel încât Afganistanul să-şi poată lua în mâini propriul destin după plecarea soldaţilor. În acelaşi timp, Statele Unite încearcă să negocieze stabilirea de baze permanente americane în Afganistan după 2014 printr-un parteneriat strategic pe termen lung, ceea ce Serghei Lavrov a descris ca fiind “ciudat”. El s-a adresat oficialilor americani spunând că: ”Dacă aveţi nevoie de o prezenţă militară, atunci continuaţi să puneţi în aplicare mandatul Consiliului de Securitate. Dacă nu doriţi să puneţi în aplicare acest mandat, sau dacă credeţi că aţi făcut-o deja, însă doriţi să stabiliţi sau să menţineţi baze militare, acest lucru nu mi se pare foarte logic".