Rusia caută săpători de tranșee în regiunea Kursk. Moscova promite salarii uriașe doritorilor

Rusia caută săpători de tranșee în regiunea Kursk. Moscova promite salarii uriașe doritorilorSoldați Ucraina. Sursa foto: Facebook/ Volodimir Zelenski

Rusia. Pe fondul înaintării armatei ucrainene în regiunea Kursk, pe platformele ruse de angajare apar tot mai multe posturi de săpători de tranșee.

Rusia caută săpători de tranșee

Ofensiva ucraineană a început la 6 august, iar o săptămână mai târziu, Ucraina a anunțat că deține controlul asupra 74 de așezări din regiune. Forțele ruse sunt deficitare la capitolul personal care să ridice fortificațiile de la graniță. Motiv pentru care platformele de angajare din Rusia caută săpători de tranșee.

Sunt cel puțin 30 de astfel de posturi disponibile pentru regiunea Kursk. Majoritatea locurilor de muncă sunt destinate muncitorilor disponibili să lucreze în ture. Și care să ridice fel de fel de fortificații printre care tranșee și structuri antitanc.

Război Ucraina

Război Ucraina. Sursa foto: Facebook/ Volodimir Zelenski

Muncitori remunerați cu până la 4.000 de dolari

Rusia caută muncitori necalificați pe care îi remunerează între 150.000 și 371.000 de ruble. Echivalentul 1.600 și 4.000 de dolari. În zilele care au urmat incursiunii fulger a Ucrainei, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora soldații ruși ar fi săpat tranșee în apropierea centralei Kursk. Astfel încât să faciliteze avansarea trupelor ucrainene.

Experții de la ISW au anunțat că începând cu 11 august, Rusia a început o campanie intensă de construirea a fortificațiilor sale de la frontieră. Însă, Moscova nu a trimis și personal calificat pentru această operațiune.

Rusia, afectată de lipsa muncitorilor

Pe de altă parte, alte surse ISW au subliniat că lipsa de personal și de echipamente au contribuit semnificativ la avansul Ucrainei în Kursk. „Fortificațiile de frontieră cu personal și echipamente reduse s-au dovedit insuficiente. Rușii nu au putu să împiedice victoriile ucrainenilor la începutul incursiunii în regiunea Kursk.

Comandamentul militar rus va ajunge probabil la concluzia că vor fi necesare angajamente suplimentare de personal și echipamente la frontiera internațională”, a mai scris Institutul pentru Studiul Războiului. În ultimul raport întocmit de comandantul-șef ucrainean Oleksandr Sirski se menționează că Ucraina a capturat în regiunea Kursk peste 100 de soldați ruși, potrivit kyivindependent.

Ne puteți urmări și pe Google News