RUSIA se pregătește să construiască AVIOANE de pasageri în afara granițelor țării. Cu cine negociază contracte

RUSIA se pregătește să construiască AVIOANE de pasageri în afara granițelor țării. Cu cine negociază contracte

Rusia nu încearcă doar să vândă noul avion peste granițe, ci s-ar putea chiar să-l construiască în străinătate, scrie presa internațională.

Gigantul rusesc Rostec, companie de stat, responsabilă de exportul tehnologiei rusești, a anunțat, duminică, debutul unor negocieri privind producerea unui avion comercial peste hotare - probabil în Emiratele Arabe Unite.

Anunțul, care coincide cu începutul showului aerian din Dubai, nu dădea multe detalii. Dar Rusia încearcă să crească exporturile pentru un nou aparat pe care îl produce, Irkut MC-21, care este în competiție directă cu avioanele companiilor Boeing (BA) și Airbus  (EADSF), scrie CNN.

Una dintre strategii pentru creșterea vânzărilor este utilizarea producției în străinătate, pentru a obține acces pe piață cu companii locale. Airbus-ul european, de exemplu, și-a deschis linii de asamblare pentru aparatele A320 în China și SUA, pentru a produce avioane și a atrage firme aeriene din ambele țări.

EAU este gazda a două dintre cele mai mari avioane cargo din lume: Emirates și Etihad, dar și alte câteva mai mici.

MC-21, primul avion de această mărime, făcut de ruși, după căderea URSS, este susținută la cel mai înalt nivel în guvernul de la Moscova. Președintele Vladimir Putin a făcut presiuni ca Rostec și compania de stat United Aircraft Corporation (UAC) să-și crească vânzările de avioane pentru liniile aeriene rusești și străine.

Rostec a purtat negocieri despre producție comună de avioane cu șeicul Mohammed bin Zayed al-Nahyan, prințul din Abu Dhabi. Emiratele Arabe doresc să-și extindă de mult timp industria aerospațială către producție. Companiile din această țară deja produc părți componente pentru Boeing și Airbus.

Un purtător de cuvânt al Rostec a declarat că e prea devreme să se anunțe ce se va produce, practic, acolo - ar putea fi de la fabricarea în totalitate a aparatului MC-21 până la componente pentru avioanele construite în Rusia.

„Parametrii specifici vor fi determinați în timpul procesului de negociere”, a spus el.

Avionul produs în comun de Rostec și UAC va avea la bază proiectul MC-21-400, cea mai mare versiune a aceastui tip de aparat, care are 250 de locuri și concurează direct cu Boeing și Airbus. O altă versiune, mai mică, MC-21-300, a intrat în teste de zbor încă din luna mai/

Compania rusească Suhoi, care este o altă unitate a UAC, a avut ca partener mult timp cea mai mare firmă italiană aerospațială, pentru interioarele sale de la noul avion regional Superjet din Veneția, pentru clienți europeni.