Rusia acuză România pentru atacul din Marea Neagră: Drone ucrainene, controlate de la Câmpia Turzii
- Mihai Soica
- 1 august 2023, 19:04
În cursul nopții de luni spre marți, trei drone ucrainene au atacat două nave de război din flota Mării Negre a Federației Ruse. Cele trei drone ar fi fost distruse, deși nu există alte informații în acest sens. Rușii acuză că acestea au fost controlate de la Câmpia Turzii.
După acest atac concertat, mai mulți oficiali ruși au acreditat ideea că cele trei drone ucrainene au fost lansate din Delta Dunării și au fost controlate din aer, de o dronă americană, care a decolat de la baza militară de la Câmpia Turzii.
Canalul de Telegram, Rybar, controlat de un fost atașat rus de presă de la Ministerul Apărării de la Moscova, a venit cu informații suplimentare.
”Acesta este al doilea atac într-o săptămână asupra flotei Mării Negre, în aproximativ aceeași zonă ca cel efectuat asupra navei Serghei Kotov (n.r. pe 25 iulie). În momentul atacului cu drone, la est de coasta Bulgariei, în același loc în care se aflau navele de patrulare, o dronă americană MQ-9A Reaper operată de la baza aeriană Câmpia Turzii a dirijat dronele, iar în prezent o dronă de suporaveghere RQ- 4D Phoenix operează în această zonă.
În plus, cu 12 ore mai devreme, o dronă portugheză Tekever AR5, care este folosită de ucraineni pentru a escorta dronele marine, se afla în zona Insulei Şerpilor. Acest lucru indică faptul că dronele au fost lansate din nou de la gurile Dunării”, sunt informațiile furnizate de canalul de Telegram, Rybar.
Rusia anunță că a distrus dronele
Agenția rusă de presa TASS a publicat un comunicat de presă emis de Ministerul Apărării de la Moscova, în care se arată că toate cele trei drone ar fi fost distruse.
De asemenea, din comunicat aflăm că țintele celor trei drone erau două nave militare rusești, care asigurau un serviciu de patrulare.
”Noaptea trecută, forțele armate ucrainene au efectuat o tentativă nereușită de atac de către trei ambarcațiuni fără pilot la bord de a ataca navele de patrulare ale Flotei Mării Negre Serghei Kotov și Vasili Bykov, care monitorizau rutele de navigație în partea de sud-vest a Mării Negre, la 340 de kilometri sud-vest de Sevastopol", se arată în comunicat.
Potrivit ministerului, atacul a fost respins și toate cele trei ambarcațiuni fără pilot au fost distruse de armele standard ale navelor rusești.
Ambele nave rusești continuă să își îndeplinească misiunea, a adăugat ministerul.