„Vrem să transpunem elementele morale creștine în spiritul și litera legii”. Astfel, unii politicieni l-au descoperit pe Dumnezeu înainte de ridicarea imunității și au aflat și că există grupuri parlamentare de rugăciune.
Grupurile Ecumenice de Rugăciune din Parlament se reunesc săptămânal, însă au structuri diferite. Grupul de Rugăciune din Camera Deputaţilor a fost înfiinţat în urmă cu 22 de ani, având o structură informală a Parlamentului. Din grup fac parte 26 de deputaţi, majoritatea social-democraţi, iar președintele comisiei este ministrul Românilor de Pretutindeni, Angel Tîlvăr. Grupul se reunește în fiecare marţi. „Ne întâlnim, povestim evenimentele care s-au petrecut peste weekend. Începem activitatea cu o rugăciune. La grup avem un reprezentant al Patriarhiei care rostește rugăciunea. Urmează dezbaterile propuse și, de regulă, încheiem cu o rugăciune rostită de un reprezentat al cultelor neoprotestante”, a povestit, pentru „Evenimentul zilei”, președintele executiv al grupului, deputatul PSD Petru Andea.
Dezbateri pe legi, la Grupul de Rugăciune
La fiecare întâlnire, Grupul de Rugăciune are în program dezbateri pe diferite teme „prin care vor să transpună elementele morale creștine în spiritul și litera legii”. Potivit lui Petru Andea, Grupul de Rugăciune a avut o contribuţie mare în ceea ce privește controversata lege privind predarea religiei în școli. „Formula care a fost propusă și de membrii grupului de rugăciune (n.r. - privind religia în școli) a fost adoptat în final de Parlament”, a precizat acesta. „O altă dezbatere pe care am avut-o săptămâna trecută se referea la reproducerea umană asistată. Are extrem de multe consecinţe pentru fiinţele care sunt reproduse artificial. Mă refer la copii, la mame surogat, statutul lor social. Ni se pare foarte important să vedem exact cum o încadrăm într-un cadru legislativ”, a mai precizat Andea.
Contribuie la revizuirea Constituției
Grupul de Rugăciune are și iniţiative proprii. Spre exemplu, ei au făcut mai multe propuneri pentru modificarea Constituției. „Noi am avut și iniţiative proprii.
Structură informală, Grupul de Rugăciune al Camerei Deputaților există de mai bine de 20 de ani
Acum doi ani, când au început lucrările pentru revizuirea Constituţiei, am făcut un set de propuneri referitoare la Codul familiei. Noi ne susţinem și acum propunerile”, a mai spuns Andea.
Președintele executiv al Grupului ne-a mărturisit că niciunul dintre colegii săi care are probleme cu Justiția nu a trecut pe la acest grup.
La Senat, pe stil american
Și la Senat există Grup de Rugăciune. Senatorul Petru Filip a declarat că acest grup este diferit faţă de cel de la Cameră. „Este o structură informală. Ne întâlnim în fiecare miercuri la ora 9. Luăm micul dejun, discutăm. Este preluat după sistemul american. Așa este și la ei”, a declarat, pentru „Evenimentul zilei”, Petru Filip. Dacă la Cameră există funcţii în cadrul Grupului de Rugăciune, la Senat poate merge oricine. „De fiecare dată merg între cinci și 15 colegi. Reuniunea durează cam o oră. Cât luăm micul dejun, discutăm, ne cunoaștem mai bine”, a mai spus senatorul. Întrebat dacă s-a întâlnit pe la Grupul de Rugăciune cu colegii săi care au probleme cu legea, acesta a răspuns negativ. „Eu nu i-am văzut. Poate au fost, dar am lipsit eu”, a completat acesta.
Mirul imunității
Senatorul Varujan Vosganian, ex-PNL, a venit în ziua în care colegii săi votau ridicarea imunității cu mirul și cu o carte de rugaciuni la el. După ce s-a miruit și a citit câteva rugaciuni, colegii săi au făcut „o minune” și l-au lăsat cu imunitate. Pentru a doua oară. Aproape după același model, senatorul PSD Dan Șova, în timp ce aștepta rezultatul votului pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive, colega lui de la UNPR, Florina Jipa, a făcut cruci cu mir pe fruntea, creștetul și mâinile lui Șova. Mirul pare a fi salvatorul senatorilor, având în vedere că și Șova a scăpat de „beciul domnesc”. Deși, atunci, Șova și-a început discursul prin a spune că și-a început ziua la Grupul de Rugaciune, niciunul dintre cei trei senatori contactați de EVZ nu l-a văzut.
FOTO: Aproape după același model, senatorul PSD Dan Șova, în timp ce aștepta rezultatul votului pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive
Pelerinaje cu bani din buzunarul propriu
Este cunoscut deja faptul că deputații își alocă sute de mii de lei anual pentru a se plimba în țări precum Canada, Israel sau Brazilia. Cu toate acestea, atunci când au vreo deplasare externă, deputații din Grupul de Rugăciune sunt nevoiți să scoată și bani din buzunar. „Periodic vizităm instituții de caritate din țară. Muntele Athos este un loc în care facem foarte des pelerinaje. Ultimul pelerinaj a fost acum, înainte de Paști. Am fost în Israel. Aceste deplasări sunt finanțate în întregime de către participanți”, a declarat Petru Andea. Ei au organizat până acum nouă ediții „Mic dejun cu Rugăciune”, pentru care au primit bani și de la Parlamnet.