Rugăciune către Sfinții 40 Mucenici din Sevastia. Îți alină durerile și te ține departe de necazuri

Rugăciune către Sfinții 40 Mucenici din Sevastia. Îți alină durerile și te ține departe de necazuriSâmbăta Luminată. Sursa foto: dreamstime.com

Rugăciune către Sfinții 40 Mucenici din Sevastia. Pe data de 9 martie, creştinii ortodocşi pot rosti cea mai puternică rugăciune făcătoare de minuni. 

Rugăciune către Sfinții 40 Mucenici din Sevastia. Pe 9 martie creștinii ortodocși îi prăznuiesc pe cei 40 de mucenici de la Sevastia. Mucenicii erau soldați creștini și făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminată din Armenia, în vremea împăratului Licinius (308-324).

Rugăciune către Sfinții 40 Mucenici din Sevastia

Aceștia nu erau doar romani de origine, ci și greci sau armeni. Guvernatorul Armeniei i-a silit să se închine idolilor, dar pentru că au refuzat, au fost întemnițați și bătuți cu pietre.

„Cum v-aţi arătat ascultători către mai marii voştri în războaie,aşa să ascultaţi şi acum porunca împăratului, aducând jertfă zeilor”. Sunt vorbele rostite de conducătorului garnizoanei din Capadocia, păgânul Agricola atunci când au fost aduși să se închine idolilor.

Toți cei 40 de mucenici au refuzat propunerea fără a sta pe gânduri. Lor li s-au arătat semne divine ce le-au întărit credința. Guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare, în lacul Sevastia.

Cea mai puternică rugăciune făcătoare de minuni către Sfinții 40 de Mucenici din Sevasta

Rugăciune. Sursa foto: Crestinortodox.ro.

Nu uitați să vă rugați către Sfinții 40 Mucenici din Sevastia

Rugăciune: „Veniți, popoare, să-i cinstim cu evlavie pe Sfinții lui Dumnezeu, pe cei patruzeci de Mucenici din Sevasta, care pentru lupta lor au dobândit cununi luminoase și nestricăcioase. O, voi, care vă bucurați de cinstirea întregii Biserici, care ați dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni prin moaștele voastre, fiți ocrotitorii noștri, ai celor ce vă cinstim pomenirea.

Rugați-vă pentru noi, fericiților Mucenici, ca să dobândim tărie în lupta cu patimile, răbdare în îndurarea necazurilor, credință nestrămutată în făgăduințele Domnului, smerenie adevărată și mântuirea sufletelor noastre. Nu ne lăsați pe noi să cădem fără de ridicare în adâncul deșertăciunii acestei lumi, nu ne lăsați să ni se împietrească de tot inimile în nepăsarea timpului în care trăim, nu lăsați să înghețe inimile în viforul acestui veac. Zid de apărare să fiți împrejurul nostru și loc de scăpare din cursele vrăjmașului.

O, preacinstit Sobor, tămăduiește neputințele noastre, ale credincioșilor slăbiți pe cale, ca să nu ne biruiască și să nu ne batjocorească necuratul vrăjmaș, care încearcă în tot chipul să ne abată de la lupta cea mântuitoare.

Voi, Sfinților Mucenici, care toate le-ați suferit cu îmbărbătarea Duhului Sfânt, în credință și rugăciune îndelungată, nu încetați să ne întăriți și pe noi, cei ce ne minunăm de tăria sufletelor voastre strigând Domnului: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Cel ce Te proslăvești în sfinții Tăi, slavă Ție!”.

Sursa: doxologia.ro.