Calendar Ortodox, 9 ianuarie. Rugăciunea Sfântului Mucenic Polieuct

Calendar Ortodox, 9 ianuarie. Rugăciunea Sfântului Mucenic Polieuct Sursa fot: Arhiva EVZ

Calendar Ortodox. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește astăzi, 9 ianuarie, pe Sfântul Mucenic Polieuct.

Calendar Ortodox. Sfântul Mucenic Polieuct a fost originar din cetatea armeană Meletina, fiind ostaș în armata împăratului Valerian (253-260).

Polieuct, care era păgân, avea un bun prieten, creștin, pe nume Nearh. Diferența de credință dintre ei nu îi împiedica să fie apropiați ca doi frați buni. Începutul persecuției împotriva creștinilor îl întristează pe Nearh, nu din frică pentru sine, ci din teamă că prietenul său se va lepăda de el. Polieuct, însă, are un vis în care Hristos îl dezbrăca și îl îmbrăca la loc într-o haină nouă și luminoasă, cu nasturi de aur, și îi dăruia un cal înaripat.

Prietenul său, Nearh, îi tâlcuiește semnificația visului: haina cea nouă și strălucitoare este haina botezului, iar calul înaripat înseamă înălțarea grabnică la cer. Atât de puternic este marcat sfântul Polieuct de viziunea sa, încât rupe decretul împărătesc împotriva creștinilor și începe să distrugă statuile idolilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum nici socrul său Felix, care era dregător împărătesc, nici soția sa Paulina nu reușesc să-l facă să renunțe la noua credință, cel dintâi ordonă să i se taie capul. Era data de 9 ianuarie 259. Se împlinește astfel visul: Polieuct moare botezat în propriul său sânge, intrând vijelios în împărăția cerurilor.

Calendar Ortodox. Rugăciunea către Sfântul Mucenic Polieuct

„Mucenicul Tău, Doamne, Polieuct, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Umplându-te de Desfătarea cea mult dorită şi de Fericita Lumină îndestulându-te, mărite şi de ceata cea îngerească învrednicindu-te, păzeşte, Sfinte Polieuct pe cei ce laudă prăznuirea ta, care cântă Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină şi măreaţă a răsărit plină de Dumnezeiască Lumină, luminând în chip strălucit pe cei ce te laudă cu credinţă, viteazule ostaş al lui Hristos, Preafericite Polieuct, cântând Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin!”