După moartea tatălui, a pribegit, împreună cu mama și cu frații săi, în Țara Românească, apoi s-a stabilit în Polonia.

La școala Frăției ortodoxe din Kiev și la Academia Zamoiska din Zemosc, Petru a învățat limbile latină, greacă, slavonă și polonă.

După ce s-a pregătit duhovnicește la moșia sa din Rubiejovka, unde a zidit o biserică cu hramul „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, a fost tuns în monahism la Lavra Pecerska, după anul 1625.

În toamna anului 1627 a fost ales egumen al mănăstirii, la vârsta de 31 de ani.

În anul 1631 a pus bazele unui colegiu, din care se va dezvolta Academia duhovnicească de la Kiev, iar în 1632 a reușit să recâștige libertatea de cult a Ortodoxiei în regatul polonez.

După moartea mitropolitului Ion Borețki al Kievului, Petru Movilă a fost ales și hirotonit mitropolit al Kievului, Haliciului și a toată Rusia.

În această calitate a alcătuit o „Mărturisire Ortodoxă”, în limba latină.

Între 15 septembrie și 27 octombrie 1642, la Iași s-au ținut lucrările unui sinod care a analizat „Mărturisirea

Ortodoxă”, iar Sinodul patriarhal din Constantinopol, în martie 1643, a aprobat ca traducerea greacă a acestei „Mărturisiri” să devină „Mărturisirea Ortodoxă a Bisericii Răsăritului”. Mitropolitul Petru Movilă a trecut la cele veșnice în ziua de 1 ianuarie 1647 și a fost îngropat în biserica Mănăstirii Pecerska.