Românii, mari restanţieri la credite

Românii, mari restanţieri la credite

Peste două milioane de persoane, care au contractat credite de la diferite bănci, au uitat să returneze banii.

În cadrul unui seminar despre Biroul de Credit, care a avut loc în această dimineaţă, directorul general, Şerban Epure, a precizat că "restanţierii istorici şi actuali din baza de date însumează circa două milioane de persoane".             Reprezentanţii băncilor au menţionat că nu sunt de acord cu măsura impusă de legislaţie de a notifica clienţii care au înregistrat o restanţă la plată cu 15 zile înainte de a transmite informaţii despre ei la Biroul de Credit.             "Când au semnat un contract de credit, oamenii şi-au asumat nişte obligaţii şi ca urmare nu trebuie să le amintesc mereu că au întârziat cu plata", a spus preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi al CEC Bank, Radu Graţian Gheţea.            El a arătat că băncile notifică, prin telefon, e-mail sau SMS, clienţii restanţieri înainte de a trimite datele către Biroul de Credit, dar singura notificare acceptabilă, şi care poate fi demonstrată cu dovezi, este scrisoarea recomandată prin poştă.             "Banca va accepta să plătească costurile notificării din profitul propriu sau îşi recuperează costurile de la clienţi", a afirmat Gheţea.             În ceea ce priveşte reducerea perioadei în care clienţii restanţi sunt în evidenţa Biroului de Credit de la cinci ani la patru ani, Gheţea a apreciat că populaţia nu este educată îndeajuns în acest moment.              (12:07)

Ne puteți urmări și pe Google News