ROMÂNII AU TALENT. Ioana - micuţa contorsionistă, şi Adrian - tânărul care a lansat imnul emisiunii
- Alexandra-Livia Dordea
- 5 martie 2011, 15:11
Cea de-a trea ediţie a emisiunii "Românii au talent", difuzată aseară, la ProTv, a reuşit performanţa de a înregistra audienţe şi mai mari decât primele două ediţii.
Această ediţie a devenit astfel cea mai urmărită emisiune de divertisment la nivel de market share din 2001 încoace, de când a fost introdus sistemul de măsurare a audienţei cu people-meter. Audienţa medie înregistrată de emisiune în intervalul 20.29 – 22.41 a fost pe publicul comercial din mediul urban de 21,2 puncte de rating şi 54,1% cota de piaţă, de apropae 7 ori mai mare decât audienta medie înregistrată de Antenă 1 care atingea abia 3,3 puncte de rating şi 8,3% cota de piaţă. Şi la nivelul publicului din mediul urban diferenţa rămâne la fel de zdrobitoare cu ProTv înregistrând 20,9 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 42,8%, iar Antena 1 doar 4,3 puncte de rating şi 8,9% cota de piaţă. Minutul de aur, peste 5 milioane de telespectatori Ediţia a treia e emisiunii "Romanii au talent" a fost urmărită în minutul de aur înregistrat la 22.14 de peste 5 milioane de telespectatori din întreaga Românie, iar la nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani în minutul de maximă audienţă înregistrat la 22.25 ratingul emisiunii ‘Romanii au talent" atingea 27,1 puncte de rating, iar cota de piaţă a fost de 66,0%. Tineri surpriză Surprizele s-au ţinut lanţ şi în cea de-a treia ediţie a emisiunii "Romanii au talent". Talente diverse, oameni cu voci extraordinare, numere de circ şi contorsionism, beatbox şi dans, au fost ingredientele unei seri surprinzătoare care a declanşat din nou ropote de aplauze, lacrimi sau hohote de râs. Seara talentelor a început cu Marius Ioniţă, în vârstă de 42 de ani din Dâmboviţa. Deşi în viaţa de zi cu zi este şofer profesionist, Marius a reuşit să uimească publicul cu un număr de step şi percuţie şi a primit trei de "DA" din partea juriului. Andra, Mihai Petre şi Andi Moisescu au rămas fără răsuflare atunci când pe scenă şi-a început numărul Orlando Oprescu, un artist de circ. Prestaţia sa a fost la înălţime, tânărul reuşind să-şi ţină echilibru pe tot felul de cilindri şi dispozitive aşezate unele peste altele. Tensiunea a fost atât de mare, încât juriul a privit o parte a numărului printre degete. Talentul lui a fost însă răsplătit cu trei de "DA".
Oamenii au putut asculta şi imnul emisiunii "Romanii au talent", compus de un tânăr de 18 ani pe nume Tutu Adrian Cristian. Rămas orfan de la 14 ani, Adrian a trebuit să se întreţină singur, aşa că a muncit în construcţii, ca bucătar sau că ospătar. Pasiunea pentru muzică şi versuri şi-a descoperit-o într-un context extrem de nefericit, când părinţii lui au murit. Prima piesă a scris-o pentru ei. La "Romanii au talent" a venit cu o piesă compusă special pentru show în dorinţa de a-şi împlini un vis: acela de a fi pe o scenă mare, pentru că în acest fel se simte mai aproape de părinţii săi. Ioana Roxana Rotar a prezentat un număr extraordinar de contorsionism cu care a reuşit să ridice o sală întreagă în picioare. Mobilitatea incredibilă şi felul în care îşi controlează corpul i-a lăsat fără glas pe cei trei juraţi. Ioana are 13 ani şi face gimnastică de 6 ani şi jumătate. Visul ei este acela de a ridica drapelul României pe cele mai înalte culmi. "Nu mă aşteptam să iasă aşa de bine. Am şi acum fluturi în stiomac. M-am simţit că în al nouălea cer", a povestit ea imediat dup ace şi-a prezentat numărul. Agache Cosmin Cristian are 14 ani şi este din Botoşani. A venit la "Romanii au talent" pentru că îi place să facă beatbox şi a vrut să arăta asta întregii ţări. A început să facă asta dup ace a urmărit câteva filmuleţe pe Internet. I s-a părut foarte interesant şi a încercat şi el. Ceea ce a reuşit să facă a fost peste aşteptările publicului şi ale juriului, care l-au recompensat de de 3 "DA". Un alt moment care a reuşit să stârnească aplauzele publicului a fost dansul pregătit de trupă "Clevers". Coregrafia şi energia debordantă au reuşit să le aducă trei "DA" -uri uriaşe din partea juriului. Sandu Ana Maria, saxofonista din Piatră Neamţ, a reuşit şi ea să ajungă în etapa următoare a concursului, demonstrându-le tuturor cât este de talentată. Una din marile surprize ale serii a fost Alin Stanis. Alin a studiat Stomatologia, fără a profesa, iar acum are o patiserie în Cluj-Napoca. Cu toate aceste "semnalmente" nimeni nu se aştepta la ceea ce a urmat: o voce incredibilă care a ridicat juriul în picioare! "Un timbru deosebit, o voce puternică. Superb!" aceasta a fost remarcă Andrei imediat după interpretarea lui Alin, iar Andi Moisescu a mărturisit: "Acesta este actul artistic în faţa căruia mă înclin!".