ROMÂNIA - SERBIA, MOMENTUL ADEVĂRULUI: Hora sau sârba?

ROMÂNIA - SERBIA, MOMENTUL ADEVĂRULUI: Hora sau sârba?

Tricolorii au de ales: îi înving astăzi (ora 20.45, Antena 1) pe „plavi” şi rămân în cărţile calificării sau spun adio Mondialelor de anul viitor.

Pentru naţionala de fotbal a României a sosit momentul de maximă importanţă şi încordare al actualelor preliminarii. Pentru tricolori, meciul de la Constanţa, cu Serbia (astă-seară, ora 20.45, în direct la Antena 1), este unul cu caracter decisiv. De deznodământul lui depinde continuarea, cu şanse reale, a cursei de calificare la Cupa Mondială din Africa de Sud, de anul viitor.

O remiză sau o înfrîngere ar tăia de tot aripile naţionalei înainte de a ajunge la jumătatea campaniei. Regretul ar fi uriaş, pentru că generaţia lui Mutu, Chivu şi Lobonţ n-a apucat să joace niciun minut la un turneu final de Mondiale (spre deosebire de Generaţia de Aur, care a mers la turneele din 1990, 1994 şi 1998), iar acesta pare ultimul tren pentru liderii lotului. Nici pe selecţionerul Victor Piţurcă nu-l vor aştepta zile însorite dacă România nu va învinge la Cons tanţa.   Mutu, eternul salvator Partida de azi are un dublu impact. Plecaţi ca din puşcă, „plavii” sunt liderii Grupei a 7-a, cu nouă puncte (la egalitate cu Lituania), şi reprezintă pentru tricolori principalii contracandidaţi în lupta pentru ocuparea unuia dintre primele două locuri. România se află pe o poziţie ruşinoasă, aproape în coada ierarhiei. Cu numai patru puncte, tricolorii ocupă locul cinci, penultimul în grupă.

Adversarii de astă-seară se cunosc foarte bine, iar diferenţa o va face priceperea antrenorilor şi inspiraţia de moment a vedetelor. Ca de obicei, tricolorii aşteaptă salvarea de la Adrian Mutu, care va juca însă într-un picior, fiind accidentat. Fără Chivu, nerefăcut, România nu se simte în siguranţă nici în defensivă. În schimb, sârbii sunt mai titraţi şi mai în formă, având lotul garnisit cu mai multe staruri decât noi. Axul central Vidici-Stankovici-Zigici a făcut ravagii în actuala campanie, tustrei fiind pe val şi la formaţiile lor de club.

SACRIFICIUL LUI MUTU   „Simt dureri, dar joc” Adrian Mutu a ţinut să menţioneze ieri sacrificiul pe care îl face din dragoste pentru echipa naţională. Starul de la Fiorentina a confirmat că resimte dureri la picior, dar a anunţat că se va sacrifica. Înaintea meciului amical cu Croaţia, Mutu a invocat o accidentare la cot, dar peste trei zile nu l-a mai durut nimic şi a marcat o „triplă” cu Genoa. „Simt dureri la genunchi, dar strâng din dinţi pentru naţională”, a spus ieri „Briliantul”.

Starul Fiorentinei a ţinut să infirme scandalul dintre el şi Piţurcă. „Probabil că cineva ne vrea certaţi, pe mine şi pe Victor Piţurcă, pentru că mereu s-a zis că nu ne înţelegem, încă de când a venit el la lot. Noi sperăm să ne bucurăm împreună după meci. Nu trebuie pusă presiune pe antrenor. Piţurcă e tehnicianul ideal pentru naţională”, a afirmat căpitanul naţionalei. Mutu a mai susţinut că Max Nicu i se pare un jucător foarte bun şi că naţionala are nevoie „ca de aer” de şase puncte din „dubla” cu Serbia şi Austria.   Selecţionerul Victor Piţurcă susţine că are dileme legate de componenţa fiecărui compartiment în parte. „Până mâine (azi - n.r.), când voi pregăti jocul (!!!), mă mai gândesc. Mai sunt câteva posturi la care trebuie să mă decid. Mâine (azi - n.r.), la prânz, mă decid asupra titularilor. Am dubii în toate cele trei compartimente”, a menţionat Piţi.   Selecţionerul nu este deranjat de anunţata prezenţă a lui Ladislau Bölöni în tribună. „Ce dacă e Bölöni în tribună? Eu îi invit pe toţi antrenorii din Liga I la meci”, a bravat selecţionerul.

Florentin Petre a anunţat tot ieri că va renunţa la naţională dacă se va rata calificarea la Cupa Mondială. „Peter” este al doilea veteran, după Contra, care-şi anunţă public intenţia de a părăsi naţionala.   LOŢI BÖLÖNI, „ÎNŢEPAT” DE MIRCEA LUCESCU

„Sunt profesionist, nu vin la meci!”

După cinci zile petrecute în România, la Bucureşti şi la Breaza, antrenorul Mircea Lucescu s-a întors ieri la Doneţk. Tehnicianul „minerilor” de la Şahtior a condus după-amiază o şedinţă tehnică, apoi a acceptat să prefaţeze pentru EVZ meciul cu Serbia.

„Il Luce” nu va asista la partida de la Constanţa, spre deosebire de Loţi Bölöni, a cărui prezenţă în tribunele arenei de la malul mării, anunţată de câteva zile, este considerată o presiune suplimentară pe umerii selecţionerului Victor Piţurcă, aflat pe cracă.

„Sunt profesionist, nu vin la meci! Îmi văd de treaba mea la Şahtior. Nu veneam să văd pe viu România nici în perioada în care toţi jucătorii de la naţională erau de la echipa antrenată de mine! Nu m-am dus nici în 1990, nici în perioada 1993 -1994! Tot din acest motiv: ca să nu se interpreteze. Eu respect munca lui Piţurcă. În timpul jocului România- Serbia voi fi în Turcia, unde Şahtior va disputa un meci amical. Sper să găsesc un post TV prin satelit, pentru a putea urmări partida de la Constanţa”, a comentat ieri fostul selecţioner al tricolorilor.   Şahtior Doneţk, echipă calificată în sferturile de finală ale Cupei UEFA, are 14 jucători convocaţi la diferite echipe naţionale. „Nu e loc de alibiuri” „Il Luce” consideră, fără s-o spună răspicat, că România începe meciul de azi ca outsider: „Dacă ne vom ridica la nivelul de dorinţă al sârbilor, atunci vom avea şanse de victorie. Altfel... Totul depinde de starea de spirit a celor două formaţii. Adversarii au făcut, la naţională, meciuri bune astă-toamnă şi joacă, la echipele lor de club, mai mult şi mai bine decât fotbaliştii naţionalei noastre. Ai lor au alt ritm de jocuri. Va fi un meci tactic. Ei vor încerca să-l blocheze pe Mutu. Noi aşteptăm totul de la Adi, pentru că el se află la cel mai înalt nivel”.

Tehnicianul „minerilor” ucraineni a comentat modul în care Victor Piţurcă a ales să pregătească jocul cu „plavii”, folosind fişe individuale despre adversari, practică lansată la naţională chiar de Mircea Lucescu. Singurul antrenor român care a antrenat la Inter Milano îi avertizează pe tricolori că nu vor avea scuze, dacă va ieşi rău la jocul cu sârbii: „Jucătorii trebuie să ştie la perfecţiune totul despre adversar. E mai bine să citeşti, reţii mai bine detaliile. Nu va fi loc de alibiuri: că am jucat zece metri mai în faţă, mai în spate sau mai ştiu eu cum!”.

Lucescu ştie şi ce se va întâmpla în cazul unui eşec care ne-ar compromite şansele de calificare la Mondiale: „Viaţa va merge înainte, dar nu va fi la fel!”.

Citiţi şi: Lobonţ: „Le voi închide poarta sârbilor” SONDAJ: Mizezi pe "tricolori"?

CAZUL DIN 1977: Misterele unei înfrângeri de pomină | VIDEO

Ne puteți urmări și pe Google News