Din cuprinsul articolului
Din 2020 încoace, România a încercat toate soluțiile politice posibile pentru reforme. 2020, „Coaliția anti-PSD”-PNL-USR-UDMR. 2021, „Coaliția stabilității” - PSD-PNL. 2025, „Coaliția reparării deficitului” - PSD-PNL-UDMR. Cu fiecare an, tot mai mulți români se alătură curentului contestatar care amestecă furie și neîncredere.
Puțini și-ar fi închipuit după alegerile prezidențiale din acest an, situația de blocaj politic de acum. Climatul de ostilitate politică, amintind de perioada confruntării politice nefaste de anul trecut, și blocajul din Coaliție sunt exprimate cel mai clar de Kelemen Hunor: “Fără disciplină, degeaba ai o majoritate de 60%, fără disciplină este greu de mers înainte. De două luni şi jumătate, pe două proiecte, coaliţia se ceartă şi nu am avansat”.
Coaliția de guvernare este formată mai degrabă din interese conjuncturale decât din viziuni comune, ceea ce duce la conflicte și decizii amânate. Lipsa de reforme structurale în domenii-cheie (administrație publică, pensii) este percepută ca o abatere de la mandatul primit. “Deocamdată, singura viziune pe care o are în comun această coaliţie este faptul că vrem să ţinem România în Europa şi că trebuie să evităm să ajungem într-o incapacitate de plată”, declară șeful USR despre blocajul din Coaliție.
Ce se percepe la nivel public în România
Incapacitatea guvernului de a realiza reforme promise; mulți reproșând direct că singura măsură concretă pentru acoperirea deficitului a fost creșterea TVA. Ca urmare, dacă la formarea guvernului, premierul Bolojan și președintele Dan dominau topul de încredere cu cifre care arătau un suport transpartinic larg, acest sprijin slăbește. Mult din capitalul de încredere s-a consumat într-o luptă de erodare, cu rezultate neclare.
Simboluri fisurate: două decenii de încredere în relația cu SUA și un deceniu de încredere în mobilizarea civică Colectiv
Două evenimente de natură diferită, dar cu același efect: erodarea încrederii publice, atât în ancora externă de stabilitate, cât și în capacitatea internă de a produce schimbări prin mobilizare civică.
În 2005, Traian Băsescu a enunțat opțiunea strategică de orientare spre SUA, care a fost dezvoltată ulterior programatic. În cei douăzeci de ani care au urmat, această direcție a fixat în percepția publică ideea parteneriatului cu SUA ca un reper al identității noastre democratice. Retragerea trupelor, deși o decizie politică previzibilă și fără consecințe militare majore, a avut o încărcătură simbolică puternică și ecouri negative.
Retragerea trupelor americane și amenda de la Colectiv
Chiar și publicația rusă Kommersant recunoștea că „nu este vorba despre o slăbire a frontierelor estice ale NATO”, însă redispunerea unor efective de rotație, a fost suficientă pentru a alimenta în online narativele conspiraționiste menite să submineze încrederea în relația României cu SUA. Un exemplu: „românii au votat degeaba — alegerile au fost anulate și trupele tot au fost retrase”. Mesajul implicit: românii sunt și înșelați, și trădați.
Într-un alt registru, amenda aplicată de jandarmerie participanților la marșul de comemorare Colectiv a transmis un semnal similar. Deși jandarmeria a oferit o justificare formală, percepția publică a fost că tema Colectiv, considerată până acum „sacră” pentru societatea civilă, poate fi tratată birocratic, rece, ca o simplă abatere administrativă.
Suprapunerea între stagnarea reformelor interne și pierderea reperelor simbolice conturează o imagine a epuizării, în care punctele de coeziune - parteneriatul strategic cu SUA sau mobilizarea civică - slăbesc.
Pe fundal, schimbările globale accentuează fragilitatea: conflictul prelungit din Ucraina, reorientarea americană spre Indo-Pacific, valul populist care remodelează Europa. România devine o barcă mică pe ape mari — fără reforme interne, fără un proiect coerent și fără simboluri care să o țină împreună.
