Înainte de plecarea la Consiliul European de iarnă de la Bruxelles, şeful statului a declarat că România susţine menţinerea actualei structuri a Comisiei Europene şi că nu renunţă la postul de comisar.
"Tratatul de la Nisa reclamă reducerea numărului de comisari, de la 1 ianuarie 2009. Dacă statele membre doresc aplicarea tratatului de la Nisa, România nu renunţă la comisar", a spus Traian Băsescu. Şeful statului a spus că punctul de vedere al României este că ar trebui să se continue cu o structură a Comisiei Europene pe aceeaşi formulă, pe principiul o ţară - un comisar.
"Punctul de vedere al României foarte clar. Considerăm că ar trebui să se continue cu o structură a Comisiei în aceeaşi formulă, pe principiul «o ţară, un comisar». Dacă statele membre, în marea lor majoritate doresc aplicarea de la 1 ianuarie a Tratatului de la Nisa, România nu renunţă la comisarul ei european", a ţinut să sublinieze Traian Băsescu.
Simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene Traian Băsescu a precizat în cadrul unei declaraţii susţinute la Aeroportul Otopeni că încă de acum două luni a transmis la Bruxelles, prin preşedinţia fraceză, faptul că România solicită simplificarea procedurilor de angajare a banilor de la UE şi reducerea birocraţiei.
El a arătat că această simplificare a procedurilor de accesare a banilor europeni este necesară întrucât, în situaţie de criză, statele să fie capabile să acţioneze pentru astfel de situaţii, şi a menţionat că "rămâne ca statele membre să îşi asume responsabilitatea în cazul în care se constată că banii nu au fost utilizaţi în standardele UE".
Şeful statului a plecat la Bruxelles cu o întârziere de 45 de minute, după ce avionul iniţial pregătit pentru această deplasare a avut probleme tehnice. ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 10:50
Dezbateri cu greutate la ultimul summit prezidat de Sarkozy Trei teme cruciale - criza economică mondială, viitorul Tratatului de la Lisabona şi planul ecologic al UE - vor fi dezbătute de liderii din cele 27 de state membre UE la Consiliul European, care începe azi şi se termină mâine la Bruxelles.
Ultimul dintr-un lung şir de summituri care au avut loc anul acesta este important pentru Nicolas Sarkozy, care speră să obţină acorduri în punctele aflate printre obiectivele preşedinţiei franceze a UE, aflată acum la sfârşit de mandat. Compromis aşteptat
În primul rând, liderii europeni vor examina proiectul Comisiei UE pentru redresare economică. Planul, care prevede alocarea a 1,5% din PIB-ul naţional pentru o serie de măsuri coordonate de revitalizare a economiei, a fost primit cu reticenţă de unele state membre. În acelaşi timp, liderii europeni speră să obţină de la Irlanda, care a respins Tratatul de la Lisabona, promisiunea organizării unui nou referendum. Sarkozy speră chiar să traseze, la Bruxelles, o foaie de parcurs pentru adoptarea importantului document. Tonul către un compromis l-a dat chiar şeful Comisiei UE, Jose Manuel Barroso, care a sugerat marţi că toate ţările ar putea să-şi păstreze numărul de comisari. Tratatul de la Lisabona impune o reducere a numărului de comisari, prevedere care a contat în respingerea documentului de către irlandezii îngrijoraţi că îşi vor pierde influenţa în UE.
Adoptarea pachetului energie-climă pare a fi cea mai grea sarcină a liderilor europeni. Pachetul de legi, care prevede costuri importante pentru reducerea emisiilor poluante în industrie, a fost întâmpinat cu reticenţă atât de Germania, cât şi de statele est-europene, printre care şi România, care au solicitat măsuri de diminuare a efectelor asupra economiei.