România nu merita mai mult la Eurovision

România nu merita mai mult la Eurovision

Prestaţia Elenei Gheorghe, clasată, după finala de sâmbătă seara, pe locul al 19-lea, este criticată, deopotrivă, de specialişti şi de fani.

Alexander Rybak, reprezentantul Norvegiei, a obţinut o victorie record seara trecută, la finala Eurovision din Moscova, succes anunţat, de altfel, de majoritatea sondajelor  preliminare concursului.

România şi-a îmbunătăţit „performanţa” de anul trecut şi chiar a reuşit să o învingă pe Dita von Teese, prezentă în show-ul Germaniei. Locul 19, pe care s-a clasat în finală, a fost, de asemenea, cel prognosticat încă de la semifinală, când reprezentanta noastră a fost criticată dur şi i s-a prevestit unul dintre locurile codaşe.

E drept că Elena ne-a adus, sâmbătă seara, un loc 19, cu unul mai bun decât cel obţinut anul trecut de Nico şi Vlad Miriţă (20), dar rezultatul este destul de departe de visul interpretei de-a ajunge printre primii 10 sau chiar primii 5, aşa cum ea însăşi spunea că-şi doreşte, înainte de finală.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dezamăgirea româncei poate fi mare, dar nu atât de mare ca cea a Sorayei, reprezentanta Spaniei, ţară care anul trecut se clasase pe locul 16, iar anul acesta a reuşit un modest loc 24 din 25.

Finlanda este campioană dezamăgirii: în 2006 a câştigat concursul, cu piesa „Hard Rock Hallelujah“ şi trupa Lordi, iar anul acesta l-a părăsit  pe ultima poziţie.

Germania, susţinută chiar de cea mai cunsocută stripteuză din lume, Dita von Teese, (căreia i-a s-a intrezis, însă, să se dezbrace pe scena Eurovisonului, aşa cum plănuise), s-a clasat în urma României, pe locul 20.

„Nu pot să-i reproşez nimic Elenei”

Chiar dacă Elena nu s-a aflat printre primii zece concurenţi, aşa cum afirma cu convingere Dan Manoliu că o să se întâmple, acum după terminarea competiţiei, şeful delegaţiei României spune că este împăcat cu situaţia: „Eu zic că a fost un nivel extrem de ridicat şi că noi ne-am prezentat foarte bine. Se pare că juriul nu a votat să voteze piesa. Situaţia Franţei este şi mai gravă, francezii sperau la un loc mult mai bun pentru Patricia Kaas. Nu pot să-i reproşez nimic Elenei, a cântat bine, show-ul este cel pe care şi l-a dorit, pe care ni l-am dorit cu toţii. Din momentul ăsta trebuie să ne gândim serios că piesa care pleacă la Eurovision trebuie să fie bună din toate punctele de vedere, să fie şi pe placul publicului, şi pe placul juriului. Eu cred că ne-am prezentat mult mai bine decât la ultimile ediţii. Elena se aştepta să fie mult mai sus”, a spus Dan Manoliu.

Dacă echipa României este mulţumită de show-ul Elenei Gheorghe, presa străină nu numai că ne ironizează, ci ne şi acuză de playback. Deşi se ştie că Eurovisionul este un concurs unde interpretarea live este obligatorie, ziarul britanic Daily Mail ajunge să speculeze că reprezentanta României ar fi mimat din buze piesa „The Balkan Girls” şi că, de fapt, cântăreaţa care avea rolul de backing vocal ar fi cântat melodia.

„Elena a fost ştearsă, parcă nici nu a contat în concurs”

Dacă organizatorii show-ului Elenei Gheorghe au spus că România merge la Eurovision în acest an cu unul dintre cele mai bune spectacole, se pare că nici publicul, nici specialiştii nu au fost impresionaţi. Dimpotrivă. Cei mai mulţi cred că am avut un moment mediocru pe scena stadionului Olimpic din Moscova.

Mihai Trăistariu, care se clasa pe locul patru la ediţia din 2006 a competiţiei europene, spune că a fost una ştearsă, lipsită de spectaculos: „Elena nu a avut acea strălucire pe scenă. Nu a impresionat nici prin show, nici prin voce. Eu nu pot să-i reproşez nimic, însă, aşa cum am văzut-o din faţa televizorului, a fost ştearsă, parcă nici nu a contat în concurs. Din păcate românii nu înţeleg ce înseamnă spectacol. Trebuie să ai acel ceva, cum a avut Luminiţa când a cântat cu Sistem cu acele butoaie, cum am avut eu trilurile la „Tornero”. Mă aşteptam la ceva fantastic, la câtă publicitate i-au făcut show-ului, cu tronul acela, cu tematica. Şi când colo - au învârtit tronul ăla de două ori, Elena a urcat şi a coborât din nou şi gata, nimic grozav. Şi Moldova a avut un spectacol mai bun decât noi, chiar mi-a plăcut, am şi votat-o pe cântăreaţă. Competiţia a fost extrem de mare. Au fost voci foarte bune, ca cea a concurentei din Marea Britanie sau Malta. Elena a fost eclipsată din start”, a spus Mihai Trăistariu.

Citiţi şi: EDITORIALUL EVZ: Ce votează europenii?

„Show-ul Elenei nu a existat”

Compozitorul Horia Mosculescu este de părere că show-ul nici măcar nu a existat: „Eu zic că din punct de vedere muzical meritam să fim puţin mai sus, însă în ceea ce priveşte show-ul, el nu a existat. Până şi lipsa show-ului a impresionat, la cântăreţe ca Patria Kaas sau Chiara din Malta. Pe ansamblu este cea mai bună ediţie a Eurovisionului de până acum, cu toate că sistemul de jurizare nu a schimbat cu nimic voturile acordate pe prietenii”, a spus Horia Moculescu.

Câştigătoarele ediţiei din acest an, ţări care s-au aflat în primele zece locuri, precum Turcia sau Grecia şi-au meritat locurile fruntaşe. Franţa, care a obţint un loc opt nu merita să fie pe aceea poziţie, spun specialiştii. „Turcia a cântat impecabil o piesă care a prins foarte tare. Grecia a venit cu un show impecabil, şi cu toate că vocea solistului nu s-a auzit primele secunde, asta nu a mai contat deloc”, a adăugat Moculescu.

Cel mai mare punctaj acordat vreodată

Alexander Rybak, în vârstă de 23 de ani, a câştigat competiţia cu cel mai mare punctaj acordat vreodată unui prim-clasat: 387 de puncte „de basm“, potrivite piesei interpretate în concurs, „Fairytale“.

Tânărul compozitor şi interpret, supranumit „Harry Potter al Norvegiei“, a fost răsplătit cu cel mai mare punctaj acordat vreodată la Eurovision, doborând recordul de 298 de puncte, deţinut până sâmbătă seara de Marija Serifovic, reprezenentanta Serbiei la ediţia din 2007, care s-a ţinut la Helsinki. Şi atunci au votat, ca şi sâmbătă seara, 42 de ţări.

VICTORIE. Alexander Rybak spune că a câştigat pentru că „a avut o poveste de spus” Foto: Reuters

Locul doi a fost obţinut de Islanda, cu 218 puncte, iar locul trei de Azerbaidjan, cu 207. Le-a urmat în top 5 Turcia şi Marea Britanie.

Franţa a reuşit, datorită Patriciei Kaas, să obţină un loc 8, care pentru calibrul cântăreţei nu este unul de cinste, dar care pentru Franţa, clasată cu un an în urmă pe locul 19, înseamnă un uriaş progres.   Grecia, care şi-a trimis superstarul şi sex-simbolul în competiţie, pe unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică pop ai ţării, Sakis Rouvas, se aştepta la cel puţin un loc doi, dacă nu chiar la victorie. Potrivit unor zvonuri din presa europeană, Grecia se pregătea pentru victorie şi chiar pentru găzduirea concursului în 2010. Ceea ce probabil chiar s-ar fi întâmplat, aşa cum Rouvas însuşi a admis, dacă Grecia ar fi interpretat piesa cu care Cătălin Josan a pierdut în selecţia naţională, „Stop“, melodie cu care piesa grecului seamănă izbitor de mult la refren. Însuşi şeful delegaţiei Greciei a afirmat, confruntat cu similitudinile dintre cele două refrene, că dacă ei ar fi participat cu melodia „Stop” la Eurovision în acest an, sigur ar fi câştigat competiţia. Grecia s-a văzut nevoită, însă, să se mulţumească cu locul 7.

Schimb de punctaj maxim între România şi Moldova

Nelly Ciobanu, cu „Hora din Moldova“, a reuşit să readucă Republica Molodva pe harta Europei, cel puţin muzical, clasându-se pe un bine-meritat loc 14. Trebuie menţionat că, dacă Moldova nu primea cele 12 puncte din România, s-ar fi clasat tot pe locul 14, cu un total de 69 de puncte, exact cu 12 în faţa Portugaliei. Daca România nu obţinea, însă, cele 12 puncte din Moldova, ar mai fi alunecat cu două poziţii, finalizând pe locul 21.

Această ediţie a concursului Eurovision a întrerupt, pe de-o parte, tradiţia dominanţei în top 10 a ţărilor din estul Europei. De asemenea, pare să se fi rupt şi tradiţia acordării de puncte pe considerente extramuzicale, precum vecinătatea, simpatia sau numărul de conanţionali în diasporă.

Tot această ediţie a dovedit că sexul nu vinde neapărat. Din acest punct de vedere, România nu putea fi decât o perdanată a concursului. Piesa „The Balkan Girls“, concepută să câştige simpatia vecinilor din Balcani, nu a convins pe mai nimeni din vecinatatea noastră. Din Macedonia şi Turcia au revenit Elenei câte 5 puncte, din Serbia şi Cipru - câte 2.

Românii din Spania nu au mai adus României 12 puncte, ci numai 7, iar restul de puncte, până la 40, au venit din Portugalia (2), Azerbaidjan (3) şi Republica Moldova (12). Frumuseţea Elenei Gheorghe şi a dansatoarelor care au însoţit-o pe scenă, coregrafia insinuant erotică, nu au fost de prea mare folos. Dar frumuseţea şi eroticul nu au ajutat pe nimeni anul acesta.   Prezenţa pe scenă a unei Dita von Teese, îmbrăcată sumar, nu a ajutat Germania, care s-a clasat pe locul 20 (în urmă cu un an, Germania s-a clasat pe locul 25). Conceptele bazate pe fromula „sexul vinde“ trebuie, probabil, regândite.

Pe primele locuri nu se regaseşte, cu execpţia Turciei, nici o „frumuseţe dezbrăcată“. Ucraina, care a prezentat poate showul cu cea mai mare conotaţie erotică, s-a clasat doar pe locul 12, în timp ce Armenia, cu cele două surori îmbrăcate în costume tradiţionale - cu rochii lungi şi capetele acoprite, au obţinut locul 10.

Hadise, reprezentanta Turciei, a luptat pentru locul trei mai mult dezbracată decât îmbrăcată. S-a clasat pe locul patru, dar asta în primul rând graţie mulţimii de fani turci răspândiţi în întreaga Europă.

Elena, pe locul 5 în topul costumelor

Critica nu a fost generoasă cu România  înainte de finală, arătându-se suprinsă de calificarea Elenei, iar acum, după rezultatul final, se vede doar justificată.

„Nimeni nu se aştepta ca România să obţină mai multe puncte. Piesa „The Blakan Girls“, interpretată de „partygirl“ Elena a fost nepotrivită, mai ales că România nu face parte din Balcani. Se pare că de aceiaşi părere au fost mai toţi. Nimeni nu a vrut să o audă, nici cei din Balcani, nici restul Europei“, comentează postul german de televiziune „ARD/NDR“.

Acelaşi post de televiziune a realizat, însă, un sondaj cu cei mai bine îmbrăcaţi artişti din concurs. Iar în acest top, Elena ocupa locul 5, după Turcia, Marea Britanie, Azerbaidjan şi Norvegia. De asemnea, tot aceştia au făcut şi unul dintre comentariile memorabile, care, deşi avea menirea să consoleze delegaţia Germaniei, se potriveşte perfect şi reprezentantei României: „Nu uitati, cei din urmă vor fi cei dintâi“.

CITIŢI ŞI:

Cooperativa Eurovision Alexander Rybak l-a copiat pe Vitas la Eurovision?