Pentru început, Brennan a răspuns în scris la un set de întrebări al senatorilor din comisia de intelligence. Ulterior, a fost audiat ore întregi în comisia senatorială (Senate Intelligence Committee n.n) care supervizează serviciile secrete. După care a mai răspuns la un set de întrebări, în scris. În sfîrșit, a urmat o dezbatere maraton în Congres și, la final, Brennan a fost validat prin vot.”

Celor scrise de Mircea Marian despre cît de serios validează Congresul american propunerea președintelui pentru șefia Agenției le-aș adăuga dezvăluirile lui William Colby, director al CIA între 1973-1976, din volumul său de amintiri, Honorable Men: My Life in The CIA, despre faptul că validarea sa de către Senate Armed Services Subcommittee on Intelligence (precursorul Comisiei senatoriale de azi, înființată în 1976) a durat de la 9 mai 1973 pînă la 1 august 1973. La audierea de la Comisia Senatorială Senatorul Edward Kennedy l-a tocat cu întrebări ostile o întreagă după amiază. Ce scrie Wiiliam Colby în Memoriile sale despre această experiență? Că senatorii erau niște tîmpiți, spre deosebire de el, șeful spionilor, mai deștept decît toți, pentru că știa secretele lumii? Nici vorbă. William Colby se arată mîndru că trăiește într-o democrație precum cea americană:

„Chiar în timp ce eram supus acestui interogatoriu dezagreabil, nu puteam să nu admir regulile democratice ale țării noastre, care fac ca și spionii să se supună controlului aleșilor poporului și care mă obligau, în particular, să mă angajez public să conduc Agenția conform Legii”.

De precizat în chip necesar că în SUA, CIA e o instituție a Executivului, acționînd sub coordonarea United States  National Security Council, parte componentă a Executive Office of the President of the United States.

Și la noi a avut loc cu puțin timp în urmă ceea ce s-ar putea numi desfășurarea procedurilor democratice de numire a unui nou director al SRI. La nici două luni de la instalarea noului președinte, directorul SRI, George Maior, e chemat la Cotroceni și pus să-și semneze demisia pentru a face loc omului de casă al lui Klaus Iohannis. În America există tradiția ca noul președinte să păstreze un timp pe fostul șef al CIA, dacă nu tot mandatul, din nevoia de a dovedi că Agenția e a Americanilor și nu a lui, personal. La noi, Traian Băsescu a ținut cont de această condiție la debutul primului mandat. Noul director a fost propus abia după un an de zile de la instalare. El a fost ales din Opoziție, pentru a nu lăsa impresia că SRI-ul e proprietatea Președintelui. Dar, mă rog, să spunem că Președintele avea dreptul să propună la șefia SRI și pe șeful Gării din Sibiu, cunoscut de-al lui de pe vremea cînd, mergînd cu trenul, șeful Gării ieșea din cușca sa și-i striga, ridicîndu-și șapca a respect desăvîrșit, Să trăiți Șefu! Ce mai face Doamna? Potrivit Legii, în cazul directorului SRI, președintele propune și Parlamentul dispune.

Ce s-a întîmplat la noi în acest caz?

Pe 19 februarie 2015, printr-un Statement de la Cotroceni, Klaus Iohannis anunță că l-a propus pe Eduard Hellvig pentru funcția de director al SRI. Cu acest prilej Imperatorul îi arde o minciună. Ar fi consultat liderii partidelor parlamentare. În realitate, el i-a sunat pe liderii partidelor parlamentare și le-a zis sec că propunere sa e Eduard Hellvig. Șefii partidelor parlamentare n-au avut posibilitatea să îngaime ceva. Ghinion! și-a zis Klaus Iohannis și le-a închis telefonul.

Pe 2 martie 2015 Eduard Hellvig era votat de parlament într-un entuziasm copleșitor, de Marea Adunare Națională: 498 de voturi pentru și doar 15 împotrivă. Între timp, mai precis pe 24 februarie 2015, se întrunise și Comisia de control a SRI, pentru ceea ce procedura numea validarea propunerii. La finele reuniunii, care a durat puțin, cît să leşine fiecare membru al Comisiei, de emoţie, la picioarele audiatului, toți membrii Comisie, să nu rămînă unul frustrat de o asemenea onoare, declarațiile drept concluzii dădeau glas fericirii de a fi putut sta de vorbă cu un asemenea Înalt Oaspete. Birourile Permanente ale Camerelor s-au precipitat să pună ședința de validare pe 25 februarie 2015. Cum nu s-a putut întruni cvorumul, ședința a fost amînată pentru 2 martie 2015. După propunerea lui Klaus Iohannis, cu excepția PSD, nici un partid n-a dezbătut în forul democratic de conducere cum să voteze parlamentarii, nici un partid – nici măcar PSD –, n-a formulat public exigențele sale față de noul director. Cît despre opunere, ea s-a rezumat la două partide: PMP și PLR.

Transmisia în direct a ședinței din 2 martie 2015  va fi șocat pe cei care mai cred că SRI e un Serviciu public, în slujba cetățeanului, și a amărît pe foștii securiști, care l-au blestemat din nou pe Nicolae Ceaușescu, pentru refuzul de a instaura democrația în România. Păi dacă ar fi fost pe vremea Securității democrația de azi, Iulian Vlad ar fi fost ales de Marea Adunare Națională în aceeași atmosferă de slugărnicie entuziastă în care a fost ales și Eduard Hellvig! Noul director nu numai c-a fost votat cu un scor de Marea Adunare Națională – doar 15 împotrivă –,  dar mai mult parlamentarii s-au grăbit să meargă la el și să-i strîngă mîna. Fiecare s-a zbătut să i se înfigă lui Eduard Hellvig  în priviri, să rămînă cît de cît în memoria noului Jupîn drept unul care l-a felicitat. La interviul de marți de la emisiunea lui Cătălin Striblea, Călin Popescu Tăriceanu a prezentat astfel atmosfera din Parlament:

„Vroiam să vă spun că mi s-a părut un fel de întrecere socialistă şi din partea partidelor, politicienilor, dar şi din partea unei părţi a presei, ca dl. Hellvig să fie ales cu o majoritate cât mai mare. Aşa mi s-a părut mie, ciudat şi nefiresc. Mai mult de atât, am înregistrat un lucru care cred că este o premieră în România. Şi daţi-mi voie să vi-l menţionez. Un ONG care se numeşte Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei – ONG-urile, cel puţin aşa îmi imaginez eu, în naivitatea mea politică, sînt mai degrabă utile pentru a cenzura excesele puterii, ale autorităţilor. Ei bine, acest ONG consideră că validarea şefului SRI reprezintă un semn de stabilitate şi normalitate. Eu pun o întrebare retorică: dacă şeful SRI nu ar fi fost votat de Parlament, pentru că e dreptul Parlamentului să îl valideze sau nu, ar fi fost un semn de instabilitate şi de anormalitate – deci dacă ăsta este corul în care ne aflăm, da, vă dau dreptate, mi se pare anormal, nefiresc.”

E mai mult decît interesant că în 2006, deși avea majoritatea, propunerea lui Traian Băsescu pentru șefia SRI a trecut printr-un examen mult mai greu și mai serios.

George Maior, propus de Traian Băsescu, a fost votat în 4 octombrie 2006, la acel moment fiind senator PSD, partid aflat în Opoziție. A primit 285 de voturi pentru și 123 împotrivă.

Comparați cu incredibilul de azi: 498-15.

De remarcat că la validarea lui Eduard Hellvig, parlamentarii n-au avut curaj nici măcar să lipsească. Pînă și Crin Antonescu și-a făcut apariția!

Cum se explică deosebirea?

În 2006, SRI n-avea nici o putere de a se implica în lupta împotriva Corupției. La interviul de la B1Tv, Traian Băsescu a explicat cum s-a ajuns la implicarea SRI în facerea dosarelor DNA:

„Ion Cristoiu: Bun. Vă rog să ne explicaţi, că în această perioadă au circulat, şi în presă, foarte multe lucruri, adevărate sau nu, despre binomul SRI-DNA. Explicaţi-ne cum a funcţionat în ultimele luni de mandat. Ce înseamnă binomul SRI-DNA? Care este rolul SRI constituţional în lupta împotriva corupţiei?

Traian Băsescu: Deci, hai să plecăm de la baza acţiunii. În 2006 mi-am dat seama că evaziunea fiscală este o ameninţare la adresa bugetului de stat, deci implicit la securitatea naţională, că atunci când nu mai ai bani, vai de mama ta, ca guvern, faci ce am făcut eu în 2010 sau ce am făcut împreună cu Emil Boc. În 2006, îmi aduc aminte bine, a fost prima hotărâre CSAT în care defineam evaziunea fiscală ca ameninţare la securitatea naţională şi trasam sarcină, trasa CSAT-ul SRI-ului şi nu numai, probabil aici a fost puţin forţată treaba, dar trebuia să-i punem cap la cap, Parchetelor şi Ministerului de Interne obligaţia să coopereze pentru combaterea evaziunii fiscale. S-au emis între timp alte 5 hotărâri ale CSAT-ului, care au tot completat cadrul instituţional…

Ion Cristoiu: Al implicării SRI nu numai în varianta că înregistrează prin mandat convorbirile…

Traian Băsescu: Nu, ci trebuie să culeagă informaţii….”

Anul trecut, în 31 octombrie 2014, referindu-se la implicarea SRI în lupta împotriva corupției, Traian Băsescu se dovedea mult mai îngrijorat:

„Dar sunt oameni de afaceri care fac ilegalităţi, sunt oameni politici care fac ilegalităţi. Acele dosare se află şi la servicii înainte de a ajunge la parchete. Deci, tocmai importanţei pe care o au în viaţa socială, în securitatea naţională. Trebuie crescută puţin transparentizarea. Pentru că vă dau un exemplu. Dacă aţi observat la toate marile acţiuni ale DNA apare dedesubt: cu sprijinul SRI. Acest lucru a avut un impact uriaş asupra mediului de afaceri. Sunt convins că toţi se gândesc: stai frate, la SRI trebuie să fiu atent, nu, înainte de a fi atent la ce mi se întâmplă la Parchet.”

Cum se explică, așadar, slugărnicia parlamentarilor față de noul șef la SRI?

Prin spaima că au în față pe cel care i-ar putea trimite în Mașinăria Guantanamo-ului românesc – reținere, arest preventiv, denunțuri ordonate, terfelirea de către ofițerii acoperiți, condamnarea de către magistrații ofițeri acoperiți.

Era chiar o spaimă inutilă?

Firește că nu.

La ședința din 2 martie 2015, Călin Popescu Tăriceanu a avut unele îndoieli de la tribuna parlamentului în ce privește competența lui Eduard Hellvig.

Rezultatul?

Peste cîteva zile au apărut în presă piese din dosarul Microsoft de la DNA care-l acuzau pe Călin Popescu Tăriceanu de luare de mită.

Înțelegem acum de ce s-au grăbit parlamentarii să-i pupe mîna lui Eduard Hellvig.

Dacă deschizi gura și spui ceva, prin Divizia sa Penală, DNA, SRI te trimite urgent la Guantanamo.