Eu am scris că absența unor lideri europeni – premierul bulgar a fost, totuși, prezent – n-a ținut de boicotarea unei ceremonii într-o țară dictatorială, ci de faptul că Jocurile europene n-au trecut drept atît de importante încît să merite osteneala unei urcări în avion.

Prin urmare, prezența lui Victor Ponta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene n-a adus nici o pagubă României, și nici n-avea nevoie de permisiunea Imperatorului de la Cotroceni, cel care – din cîte se vede – ocupat cu transformarea vilei de la Snagov într-un Palat demn de Idi Amin Dada,  în suirea într-un automobil demn de un președinte de republică din Caraibe, și nu de o Republică din Europa, (cîte delicii nu găsesc el și nevasta în funcția de președinte! Pot călători cînd vor peste hotare, pot face sindrofii pe litoral fără să plătească la hotel și pot beneficia de știri în presă despre tivul rochiței prezidențiale fără să le dea un ban fomiștilor de la tabloide) nu s-a ocupat de citirea Constituției. Dacă ar fi avut timp, și-ar fi dat seama că premierul, ca șef al unei părți a Executivului, nu trebuie să ceară voie președintelui, șeful celeilalte părți a Executivului, pentru a călători peste hotare.  

Aceeași mașinărie a atins culmea imbecilității susținînd că Victor Ponta s-a dus la Baku, unde era și Vladimir Putin, pentru a da semn Americanilor că, la o adică, ar putea s-o cîrmească spre ruși, dacă Binomul SRI-DNA nu curmă Operațiunea de debarcare a sa prin intermediul unei instituții de forță. Articolele din presă care se screm să dovedească asta sînt semnate de purtătorii de cuvînt ai SRI. Printre deciziile pe care ar fi trebuit să le ia mai demult noul director Eduard Hellvig, s-ar fi cuvenit să fie și cea de înlocuire a ofițerilor acoperiți din presă, care s-au dovedit din plin imbecili cu semnătură, cu alții, mai deștepți, mai abili. Cei care au scris idioțenia cu semnalul dat americanilor nu numai că au imaginea unei vieți internaționale ca pe maidanul nostru de mahala, unde Săftica de la butic se giugiulește cu Ghiță de la Sculări, ca să-i facă-n ciudă ibovnicului de la Frizerie, dar, mai mult, îi conferă lui Victor Ponta o bărbăție absentă acestuia în chip evident.

Vedeți vreun politician român – de la Klaus Iohannis pînă la Ion Iliescu – în stare să se apropie de Moscova în detrimentul Washingtonului?

Doamne ferește!

Toți ștabii noștri postdecembriști, în frunte cu Ion Iliescu, s-au grăbit să pupe în toc pantoful  Padișahului de la Washington. Îl vedeți capabil pe Victor Ponta de asemenea mișcare geostrategică? El nu e capabil nici să-i dea un ghiont Generalului Gabriel Oprea, amintindu-i că UNPR nu există electoral fără alianța cu PSD. Cum să credem că Victor Ponta ar fi în stare de atare bărbăție?!

Chiar dacă participarea la Baku n-are semnificațiile date de Mașinăria propagandistică a Noii Puteri, totuși Victor Ponta trebuia să ia în calcul campania angajată împotriva sa de adversarii din politică, din presă și din instituțiile de forță ale României.

Ideal era să nu meargă la Baku.

Despre deplasare, scriam duminică pe cristoiublog.ro:

„Acum, deși cu imaginea făcută praf de Scandalul Dosarului de la DNA, Victor Ponta face în chip absolut gratuit un gest care hrănește campania împotriva sa.

Din nenorocire, campania împotriva lui Victor Ponta înseamnă campania împotriva PSD.”

De ce s-a dus Victor Ponta la Baku?

Pentru că, așa cum am scris despre el în sute de texte, e un iresponsabil vesel.

I-a venit așa un chef să meargă la Baku, să se simtă și el bine ca participant de înalt nivel la o ceremonie la care au venit doar pițifelnici.

Sau poate a fost o manevră pentru ca de acolo să plece direct în Turcia pentru a nu se spune, în țară, că a fugit de DNA.

Indiferent de cauze, un șef de partid, care e totodată și premier, înainte de a pleca, își pregătea răspunsul public la întrebarea:

Cum reacționăm dacă se pornește o campanie pe chestiunea asta?

E o întrebare pe care și-o pune pînă și un primar de comună înainte de a face ceva controversat, pentru că primarul se confruntă și el cu Opoziția din sat, alcătuită din învățătoarea care e certată cu nevastă-sa și dintr-un cumătru supărat că nu i-a dat voie să taie porcul fără a-l droga.

Ușor de văzut că Victor Ponta nu s-a preocupat de așa ceva.

Argumentele temeinice care-i ședeau la îndemînă n-au fost invocate în niciun Comunicat. Purtătorul de cuvînt al Guvernului n-a avut nicio indicație să iasă și să explice. Cu excepția unei reacții palide a Rovanei Plumb, PSD a fost mort la campania declanșată în cazul vizitei la Baku.

De ce?

Pentru că agonia politică a lui Victor Ponta s-a transmis și PSD.

Cum altfel să explicăm ciudățenia că Actuala coaliție de guvernămînt pare condusă de UNPR, și nu de PSD, cum scrie la documente.

Nu știu ce se întîmplă în PSD.

Ar fi normal, cred, ca lideri mai tineri, care mai cred în partidul acesta, să treacă de îndată la acțiune.

E drept, Victor Ponta, asemenea lui Nicolae Ceaușescu, a făcut pustiu de personalități în jurul său.

Marea problemă a României nu e dacă se prăbușește Victor Ponta.

Marea problemă e dacă se prăbușește și PSD.