România la Shanghai: chinezii primiţi cu ţuică

România la Shanghai: chinezii primiţi cu ţuică

În ciuda celor 27 de grade Celsius, sute de oameni au stat la coadă chiar şi două ore ca să viziteze pavilionul României, inaugurat azi la Expoziţia Mondială de la Shanghai. Vizitatorii au fost primţi cu pâine şi sare ori ţuică. N-au lipsit nici spectacolele folclorice şi preparatele tradiţionale româneşti.

Panglica pavilionului a fost tăiată de comisarul Expoziţiei, consulul general al României la Shanghai, Florin Tacu, directorul de protocol al Expo 2010, Rong Xiangqian, precum şi de Chen Shichun, preşedintele companiei care a realizat execuţia pavilionului, potrivit Ministerului Afacerilor Externe. “Ne aşteptăm la şase luni de promovare intensă în China, pe două paliere importante: cel cultural şi cel economic”, a declarat comisarul general pentru expoziţii mondiale Ferdinand Nagy, într-o conferinţă de presă, în cadrul programului de deschidere oficială a Pavilionului Naţional al României la Expo 2010, Shanghai, China, arată un comunicat MAE. “Succesul pavilionului României la Expo 2010 nu va putea fi cuantificat în perioada imediat următoare, dar putem spune că a fost intens popularizat de mass-media chineză şi ne aşteptăm la un aflux mare de vizitatori”, a mai declarat Ferdinand Nagy. Un adevărat spectacol La ceremonia de deschidere de ieri nu a luat parte niciun înalt demnitar de la Bucureşti, iar autocarul în care se aflau jurnaliştii români a fost lovit cu o cărămidă de un chinez. Deschiderea Expoziţiei Mondiale de la Shanghai a fost marcată, ieri, cu mare fast, printr-o ceremonie desfăşurată în cea mai mare sală de spectacole din lume, cu o capacitate de 18.000 de locuri, potrivit AFP.

Cu puţin timp înainte însă, pe un bulevard din metropola chineză s-a produs un incident neplăcut, autocarul în care se aflau jurnaliştii români fiind lovit cu o cărămidă de un bărbat imobilizat rapid de forţele de ordine.

Festivităţile au început în jurul orei locale 20.00 (15.00 - ora României), când sute de chinezoaice îmbrăcate în roz au interpretat o melodie, chiar înaintea intonării imnului naţional şi a defilării portdrapelelor celor 189 de delegaţii, şi au continuat în exterior, cu focuri de artificii, lasere şi jocuri de apă.

Dintre cei 20 de şefi de stat şi de guverne prezenţi la ceremonie, cele mai multe priviri le-a atras preşedintele francez, Nicolas Sarkozy. Acesta şi soţia sa, Carla Bruni-Sarkozy, au luat loc în loja oficială, alături de cuplul prezidenţial chinez.

Prin contrast, România, al cărei pavilion s-a deschis astăzi, nu a fost reprezentată la un nivel similar, dar surse citate de Mediafax susţin că preşedintele Traian Băsescu va veni la Shanghai spre sfârşitul lunii iulie.

EXPLICAŢII

Atacul asupra autocarului românesc, gest disperat al unui chinez

Călin Hera

Cu câteva ore înainte de deschiderea oficială a Expoziţiei Mondiale, oraşul Shanghai (cu cei 20 de milioane de locuitori ai săi) era unul din cale afară de liniştit. O explicaţie posibilă ar putea fi prezenţa în stradă a celor 20.000 de oameni din forţele de ordine, a căror grijă e să nu se întâmple nimic neprevăzut.

Totuşi, cu mai puţin de două ore înaintea deschiderii oficiale, autocarul în care se aflau 12 jurnalişti români a fost atacat, pe un bulevard din Shanghai. In cidentul a avut loc la aproximativ 200 de metri de centrul media, în faţa magazinului Li Dong Conveninence Center.

Atacatorul, un bărbat în vârstă de aproximativ 30-35 de ani, se afla pe trotuar şi avea în mână un pachet învelit în hârtie de ziar. În momentul în care toţi jurnaliştii s-au urcat în autocar, disidentul chinez a desfăcut pachetul în care se afla o cărămidă învelită într-o bucată de pânză pe care scria ceva. Bărbatul a aruncat cu putere cărămida într-o fereastră a autocarului, apoi a încercat să desfăşoare o pancartă. N-a apucat însă, fiind pus la pământ de doi membri ai forţelor de ordine, care ulterior l-au dus pe sus într-o curte cu un grilaj de fier.

Niciunul dintre cei aproximativ 10 membri ai forţelor de ordine care s-au adunat imediat nu a comentat în vreun fel incidentul. S-au mulţumit doar să pretindă că ar fi vorba despre un bărbat cu probleme psihice, dar n-au vrut să spună ce se va întâmpla cu el.

Nici trecătorii care s-au pomenit pe acolo n-au scos un cuvânt. Priveau doar, în tăcere.

Rapiditatea cu care au acţionat forţele de ordine se explică prin faptul că oraşul este împânzit de soldaţi, politişti şi alţi oameni îmbrăcaţi în uniforme. Oficial, este vorba despre 20.000 de membri ai forţelor de ordine. În realitate, este vorba despre mult mai mulţi. De altfel, China a fost, în ultima vreme, scena unor incidente destul de violente.

Cifre contradictorii

Expoziţia Mondială Shanghai 2010 înseamnă un efort uriaş din partea autorităţilor chineze. Oficial, s-au alocat 5-6 miliarde de dolari. Neoficial însă, se vehiculează suma de 58 de miliarde de euro. Miza e uriaşă.

Oficialităţile din Shanghai, care sunt principalul contribuitor la bugetul expoziţiei, vor să-şi ia „revanşa” faţă de Beijing, care a organizat olimpiada de acum doi ani, şi să-şi exprime intenţia de a deveni unul dintre cele mai importante oraşe din lume.

Autorităţile chineze vor, de asemenea, să-şi demonstreze evoluţia tehnologică şi economică. În acelaşi timp, China este curtată asiduu de toate ţările participante, care văd în acest eveniment o ocazie excelentă de a „crea punţi” spre piaţa chineză şi dinspre potenţialii investitori chinezi.

Foarte prezentă este Franţa: preşedintele Nicolas Sarkozy şi-a aranjat o vizită oficială în China tocmai în această perioadă şi a participat la deschiderea oficială împreună cu soţia sa, Carla Bruni - prezenţa ei fiind un punct de atracţie.

Tot pentru a puncta la capitolul imagine, Franţa şi-a numit un ambasador celebru al pavilionului: Alain Delon (care a călătorit spre Shanghai în acelaşi avion în care se afla şi un grup de jurnalişti români).

PROBLEME

Nu a fost desemnat un ambasador al pavilionului

România nu are un ambasador al pavilionului, iar la deschiderea de ieri nu au participat înalţi oficiali de la Bucureşti. Explicaţia vine de la Ferdinand Nagy, comisarul general al secţiunii române:

„Oficialii chinezi au spus că nu invită oficiali de rang înalt la deschidere şi că la acest eveniment vor participa oficialii care în această perioadă se află în China”. Ministrul economiei, Adriean Videanu, ar fi trebuit să se afle ieri la Shanghai, la un forum economic româno-chinez, însă întâlnirea a fost amânată din cauza norului de cenuşă vulcanică, ce a bulversat transportul aerian timp de aproape două săptămâni.

Totuşi, pavilionul românesc apare, alături de alte 31, într-un pliant distribuit la centrul de presă.

Ne puteți urmări și pe Google News