În Nord, Rusia face ce vrea. În Sud, Grecia dă cu tifla Europei și face bezele Rusiei, iar Cipru se oferă cu plăcere, să trăiți!, dacă Moscovei i-ar veni cheful să pună baze militare în Marea Mediterană. Tot în sud, Turciei îi este din ce în ce mai dragă chemarea muezinului și din ce în ce mai străin proiectul european. La Vest, Ungaria se simte tot mai bine cu Putin și cu oligarhii lui  dar și tot mai iritată cu Junker și cu comisarii lui. În acest spațiu, de-odată incert pentru mentalitatea și  interesele euro-atlantice, România are un imens avantaj: o populație deopotrivă pro-americană și rusofobă. Așa se explică de ce, oricît de precară ar fi clasa politică, la București nu există nici un partid, oricît ar fi el de ”extremist”, căruia să-i treacă prin cap să decupleze România de la NATO și UE. Discursul anti-occidental lipsește din spațiul relevant al politicii noastre. Adaug imediat: asta nu înseamnă că lipsesc intențiile ori acțiunile anti-occidentale. În orice caz, o opinie publică atît de decisă în opțiunea sa spre Vest și o clasă politică unanimă în aceeași direcție este o raritate prin zona noastră. De aici, de fapt, pornește totul.

Pentru prima dată în istoria ei modernă, România ajunge o piesă crucială în confruntarea  dintre Vestul democrației și Estul non-democrat. Ne-a plăcut mereu să ne atribuim importanțe strategice colosale – în realitate, am fost destinați unui loc de rangul II în raport cu marile scene ale istoriei. De data asta, însă, pare că e altfel. Sîntem un loc mai important decît putem crede.  România a scăpat, în ultimul deceniu, de eticheta care îi pulveriza credibilitatea în anii 1990: duplicitatea. Moștenită de la Ceaușescu, duplicitatea a fost o vulnerabilitate majoră (culmea, ai noștri credeau că e un mare avantaj!). Acum, vulnerabilitatea majoră a României se cheamă, de mulți ani, corupția. Sîntem ori nu sîntem capabili să luptăm împotriva corupției în termenii statului de drept – acesta este examenul nostru. Îl trecem, ieșim la limanul istoriei. Îl picăm, revenim în griul levantin al administrației bunului-plac , al lipsei de performanță și al falsului. A fi european, în aceste zile, înseamnă pentru România   un singur mare lucru: a fi corect. Corupția aruncă în aer corectitudinea, corupția aruncă în ae reuropenitatea României.

Nu-mi fac iluzii, știu că există oameni importanți în România care nu privesc cu bucurie orientarea țării spre Vest. Unii, au impresia că au ajuns la închisoare din cauza asta. Alții, au impresia că au pierdut alegerile prezidențiale din cauza asta.  În fine, unii au impresia că nu fac bani așa cum ar putea ei să facă. Mai există și dintre cei mai ”onești”, care admit în sinea lor  că ar fura ceva mai liniștiți dacă țara ar fi fost într-o zonă de gri-indecis. Modelul rusesc în materie de corupție și furt , de exercitare a puterii și de dispunere a privilegiilor este, să recunoaștem, extrem de atractiv pentru acest gen de oameni. Și ei, repet, există printre noi și lucrează printre noi. Ce vreau să spun este că insistența occidentală și, mai ales, americană pentru anti-corupție și stat de drept irită fel de fel de oameni care, chiar dacă nu îndrăznesc s-o afirme în public, ar pune ceva bani și efort  la o adică, să ducă țara înspre orizonturi ceva mai negociabile.

Nu-mi spuneți că e imposibil. Dacă din istoria noastră nu am învățat măcar că orice întoarcerile dramatice din drum sînt oricînd la un pas distanță de noi, atunci chiar nu am înțeles nimic. În cît timp vecinătatea noastră și sistemul nostru de alinațe a devenit direct periculos dintr-unul foarte sigur? Vă spun eu, în 2 săptămîni, acum exact un an, cînd Rusia a anexat, brusc și fără să-i pese de ceva, Crimeea. Cît de siguri eram înainte și cît de nesiguri am devenit imediat după!

Acum, statul român nu este într-unul dintre cele mai stabile momente ale sale. Cu un președinte care abia se dezmeticește, cu interimari la principalele servicii de informații și cu cel mai mportant serviciu de informații implicat într-un scandal public, cu un guvern corupt și paralizat de propriile-i vicii, cu un Parlament lamentabil și, în general, cu lideri politici de mîna a treia, România e surprinsă de evenimente regionale de mare magnitudine, care îi amenință serios viitorul.