Roma a votat dreapta de teama imigranţilor

Roma a votat dreapta de teama imigranţilor

Italienii au predat Roma dreptei lui Berlusconi după o campanie electorală dominată de tema securităţii publice şi a imigraţiei.

Candidatul dreptei, Gianni Alemanno, a promis să expulzeze 20.000 de imigranţi certaţi cu legea.

Stânga italiană a pierdut Roma - bastionul său electoral în ultimii 15 ani în faţa dreptei lui Silvio Berlusconi, la alegerile municipale desfăşurate duminică şi ieri. Bătălia axată pe tema siguranţei publice şi a imigraţiei a fost extrem de strânsă, după cum arată rezultatele parţiale prezentate aseară de „Il Messaggero“.

Candidatul de stânga - ministrul culturii, Francesco Rutelli (54 ani), - a obţinut 47,2% din sufragii, în timp ce rivalul său de dreapta, Gianni Alemanno (49 ani), fost ministru al agriculturii în precedenta guvernare Berlusconi, a întrunit 52,8% din voturi. Stânga italiană a fost pusă într-o situaţie neaşteptată încă de la primul tur de scrutin, când Rutelli a obţinut cu circa 5% mai mult decât Alemanno. Faptele infractorilor români au schimbat tonul campaniei Campania a fost dominată de tema securităţii şi imigraţiei, după ce Italia a fost zguduită în toamnă de moartea Giovannei Reggiani, de care este acuzat românul de etnie romă Nicolae Mailat, relevă AFP. Două violuri comise săptămâna trecută la Milano şi Roma, puse pe seama unui egiptean, respectiv unui român (cazul Ioan Rus), au dus la înăsprirea tonului campaniei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Politicienii de dreapta le-au reproşat celor de stânga că au tolerat infracţionalitatea şi imigraţia. Alemanno a promis expulzarea a 20.000 de imigranţi clandestini care au avut de-a face cu legea, iar Rutelli, care a fost primar al Romei între 1993 şi 2001, s-a angajat să consolideze măsurile de supraveghere pentru a face faţă infracţionalităţii. În acest timp, viitorul ministru de externe de la Roma, Franco Frattini, care deţine şi funcţia de comisar al Uniunii Europene pentru justiţie, a propus expulzarea străinilor fără un venit minim garantat.

„Avem nevoie de o lege care să stabilească un venit minim, fără de care străinii nu pot rămâne în ţara noastră mai mult de 90 de zile“, a declarat Frattini. Reuters Reuters DE NEOPRIT Un nou caz de viol cu autor român Un cetăţean român în vârstă de 30 de ani a fost arestat de poliţia italiană, sub acuzaţia că ar fi violat o femeie de origine bosniacă în vârstă de 40 de ani. Incidentul a avut loc sâmbătă seara la periferia Romei, sub un pod care traversează o linie de cale ferată, unde locuia femeia într-o baracă, relatează Mediafax, citând RAI News.

Potrivit sursei citate, persoanele care au trecut prin apropiere au auzit strigătele de ajutor ale femeii, astfel că au alertat poliţia, care l-a reţinut, într-un final, pe agresor. Bărbatul, care are antecedente penale, s-a opus arestării, lovind doi carabinieri.