Rogobete: Analizele de sânge ar putea fi recoltate în cabinetele medicilor de familie
- Raluca Dan
- 11 octombrie 2025, 08:45
Analize. Sursa foto: PixabayMinistrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că se analizează o nouă modificare legislativă menită să crească accesul la analizele de sânge. „Ne-am gândit să creştem accesul oamenilor la analize în sistemul public şi să implicăm pe cât se poate de mult medicii de familie în acest proces atât de important”, a spus acesta, la un post TV.
Rogobete: Serviciile medicale ar putea fi reorganizate mai eficient cu același buget
Ministrul Sănătății a declarat că printr-un set de măsuri, reforme și modificări legislative, serviciile medicale pot fi reorganizate astfel încât, cu același buget de aproximativ 80 de miliarde de lei, să devină mai eficiente și să asigure un acces mai bun al oamenilor la sănătate.
El a menționat ca exemplu posibilitatea ca serviciile medicale oferite prin caravane mobile să fie decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, măsură care ar facilita accesul pacienților din zone defavorizate la servicii medicale și ar încuraja spitalele publice și private să organizeze, individual sau în parteneriat, caravane mobile de screening pentru cardiologie, oncologie, pediatrie.
„Această măsură se poate aplica imediat, odată cu publicarea pachetului în Monitorul Oficial şi este, poate, primul parteneriat transparent şi corect şi de încredere între sistemul public şi sistemul privat de sănătate”, a spus ministrul, la Digi24.
Program prelungit în ambulatoriile de specialitate
El a menționat și posibilitatea extinderii programului de lucru în ambulatoriile de specialitate până la ora 20:00, acolo unde condițiile și specialitățile medicale permit acest lucru.
„Am avut o discuţie bună, recentă, cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi cu domnul premier şi ne gândim în viitorul apropiat, până la finalul acestui an, la o nouă modificare legislativă prin care să creştem accesul oamenilor la analize de sânge. Pentru că am văzut în săptămânile trecute a existat o nemulţumire publică, sigur, justificată cu privire la acel plafon la anumite laboratoare private care realizează analize de laborator, analize de sânge”, a mai spus acesta.

Alexandru Rogobete. Sursă foto: Facebook
Recoltarea analizelor de sânge, posibilă în cabinetele medicilor de familie
El a precizat că recoltarea analizelor de sânge ar putea fi realizată în cabinetele medicilor de familie care dispun de aparatura necesară, iar probele ar urma să fie prelucrate în laboratoarele spitalelor publice.
„Este doar o idee, nu este nimic bătut în cuie în momentul de faţă, dar este un mecanism, dacă doriţi, o formulă administrativă care se întâmplă în multe state europene, în special în Spania, de acolo este modelul”, a mai adăugat Rogobete.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.