Din 1989 încoace, am învăţat că toate campaniile electorale ascund una sau mai multe cacealmale politice. Actuala campanie nu face excepţie, iar cacealmaua ei de marcă, cel puţin la Bucureşti, se numeşte candidatul „antisistem“.
Avem de-a face cu doi candidaţi, Sorin Oprescu şi Cozmin Guşă, care se laudă că ei sunt luptătorii neînfricaţi care-i vor veni de hac „sistemului ticăloşit“. Cei doi au la dispoziţie importante resurse financiare, organizatorice şi mediatice - căci ce ar fi fost Sorin Oprescu fără telenovela respingerii candidaturii difuzată în direct pe televiziunile de ştiri şi ce ar fi fost Cozmin Guşă dacă nu ar fi invitat de câteva ori pe zi la Realitatea TV? Dacă le scuturi programele concrete, dai de tot felul de ciudăţenii în care probabil nici măcar ei nu cred: Sorin Oprescu, de pildă, vrea o autostradă suspendată deasupra Capitalei, de la Nord la Sud, iar Cozmin Guşă vorbea la un moment dat de mutarea Gării de Nord în zona uzinelor Laromet, explicând doct că şinele de cale ferată se pot muta foarte simplu şi fără cheltuieli prea mari. Motivul pentru care ni se servesc asemenea fantasmagorii nu este lipsa de inteligenţă a candidaţilor, ci faptul că ei nu mizează pe substanţă, ci pe percepţie, imagine şi emoţie. Discursul bombastic este aşadar arma principală, susţinut de metode sofisticate de marketing politic, menite să sublinieze opoziţia faţă de establishment. Iar dacă exigenţele marketingului politic cer cântece cu cuvinte obscene, iată că ele au fost respectate de Cozmin Guşă, fără ca tatăl a doi copii să se gândească la efectele imnului său de campanie asupra fiicei sale, de pildă.
Nimic nu este mai fals însă decât imaginea antisistem a celor doi, pentru că ambii sunt produse ale sistemului. Vechi politician PSD, Sorin Oprescu a reuşit, graţie politicii, să cumuleze funcţiile de director a două mari spitale, fiind şi parlamentar. Este cam greu să explici o asemenea performanţă, fără o inserare solidă în ceea ce astăzi candidatul numeşte „sistemul ticăloşit“, preluând cu abilitate tema de campanie a lui Traian Băsescu din 2004. Dacă ar fi fost cu adevărat un personaj „antisistem“, domnul Oprescu ar fi trebuit să demisioneze demult din PSD şi să-şi înfiinţeze propria mişcare civică sau politică. Nimeni nu se bate singur cu sistemul, ceea ce un personaj inteligent ca fostul director al Spitalului Universitar ştie mai bine decât noi toţi.
Tot produs al sistemului este şi Cozmin Guşă, provenit din trustul Intact al lui Dan Voiculescu, devenit secretar general al PSD la propunerea lui Adrian Năstase, pe care continuă să-l respecte, şi apoi refugiat în „tabăra duşmanului“, adică la PD, chiar înainte de alegerile din 2004. În ambele partide, domnul Guşă a demonstrat că stăpâneşte bine problemele organizatorice de partid, care fac parte integrantă din sistem. De când a fondat PIN, domnul Guşă s-a concentrat aproape exclusiv pe operaţiuni de imagine, inclusiv saltul cu paraşuta, beneficiind de sprijinul neprecupeţit al trustului Realitatea. Cu tot dezgustul pe care-l manifestăm faţă de corupţia din ţară, nu putem însă echivala sloganul „Ne-am săturat cât ne-aţi furat“ cu un program politic, iar în activitatea parlamentarului Cozmin Guşă nu vom găsi proiecte politice notabile, ci doar un număr-record de absenţe din parlament. Ne vom întreba aşadar dacă nu cumva este o îndrăzneală cam mare să pozezi în candidat antisistem, când tu însuţi ai profitat de sistem pentru a obţine o remuneraţie substanţială de parlamentar, fără a te duce la muncă.
Cu toate acestea, cacealmaua discursului „antisistem“ are şanse să prindă şi să tulbure apele politicii, iar alegătorii s-ar putea să nu-şi dea seama că în spatele candidaţilor care se pretind neconvenţionali se află aceleaşi forţe obscure care susţin şi restul detestatei clase politice. După cum se vede, sistemul este atât de bine pus la punct, încât poate oricând genera un demers „antisistem“ care să-i fie profitabil.
Recomandările noastre
