Rodica Culcer: "Ca sa inceapa noul an in mod inteligent, site-ul de dezbateri intelectuale „The Edge” (www.edge.org) lanseaza la fiecare trecere dintre ani o intrebare pentru mintile luminate ale spatiului anglo-saxon."
Pentru 2008 intrebarea era „ce opinii/convingeri v-ati schimbat” (what did you change your mind about?). Motivatia intrebarii era formulata prin trei fraze provocatoare, care, intr-o traducere explicativa, ar suna cam asa: „Cand iti schimbi opiniile ca urmare a unei reflectii intelectuale, este vorba de filosofie; cand ti le schimbi ca urmare a interventiei lui Dumnezeu, este vorba de credinta; iar cand o reexaminare a faptelor te face sa-ti schimbi convingerile este vorba de stiinta.”
Am incercat acest exercitiu intelectual si am ajuns la concluzia ca principala convingere care mi-a fost zguduita in 2007 a fost increderea in efectele benefice ale mass-media din Romania, astfel incat as putea adauga la frazele postate de „The Edge” una specifica spatiului mioritic actual: atunci cand iti schimbi opiniile din cauza unui suvoi de vorbe care se abate asupra ta este vorba de televiziune. Spun aceasta convinsa ca de multe ori in spatele suvoiului de vorbe aruncate non-stop in eter de televiziuni, mai ales de cele comerciale si mai ales de cele de stiri, nu se ascunde prea multa gandire.
Superficialitatea endemica a redactiilor a fost dezgolita penibil in zilele festive dinaintea viscolului, cand stiri senzationale nu prea erau si spatiul de emisie era umplut cu te miri ce, inclusiv cu dialoguri inepte, cum a fost cel purtat de Anul Nou de un prezentator TV cu ambasadorul din orasul X, de peste mari si tari: „Domnule Ambasador, cum petrec romanii din orasul X Anul Nou?”. „Pai, mai intai, raspunde inspirat diplomatul, isi ureaza la multi ani”.
Printre alte intrebari stupide dar autentice, repetate cu tenacitate de reporterii vremurilor noastre, mai enumar: „Ati iesit la cumparaturi?” (cand reporterul se afla in magazin, iar intervievatul are cosul plin) sau „Ati reusit sa iesiti din casa?” (cand este evident ca omul a iesit, de vreme ce stai de vorba cu el pe strada!), precum si eternul dar exasperantul „Ce se va intampla?” aplicat de regula in situatii politice complexe, a caror rezolvare nu o poate anticipa nimeni in momentul dezbaterii.
Pe langa demonetizarea informatiei - caci stiri de tipul ce preparate au fost gatite de Craciun in cartierul X al urbei Y coboara jurnalismul in derizoriu -, avem insa de-a face chiar cu deformarea realitatii, ceea ce este mult mai grav. Acest lucru nu s-a datorat atat lipsei de libertate a jurnalistilor sau presiunilor politice (pe care nu le putem insa nega), cat abdicarii jurnalistilor - de la editor la reporter - de la misiunea restabilirii adevarului prin investigarea temeinica a faptelor si inlaturarea perdelelor de fum generate de politicieni, inalti functionari sau alti ziaristi, in favoarea operatiunii de fabricare a unor subiecte de senzatie, cu potential emotional, in ideea ca ele vor aduce tot mai multa audienta. Astfel, televiziunile, in loc sa contribuie la informarea si educarea natiunii, pun umarul la tembelizarea ei; si, in loc sa stimuleze gandirea si discernamantul privitorilor, fac tot ce pot pentru a descuraja gandirea independenta.
Fenomenul nu ne este specific, ci a fost diagnosticat inca din 1920 de celebrul jurnalist american Walter Lippmann, cofondator al saptamanalului „The New Republic” si autor al unor carti de referinta despre libertatea si responsabilitatea presei. El se plangea ca jurnalistii, in loc sa restabileasca adevarul, se lasa influentati de propriile convingeri, temeri si preferinte si inlocuiesc faptele cu opiniile, actionand intr-un mediu viciat de informatii la mana a doua (din surse apropiate de...) si presupuneri. Criza democratiei, conchidea Lippmann, merge mana in mana cu criza jurnalismului. Cu alte cuvinte, mitul unei prese sanatoase intr-o societate bolnava nu se sustine. N-o fi politically correct sau prudent sa afirmi asa ceva, dar este, din pacate, cat se poate de adevarat.
Recomandările noastre
