Roberto Carlos se retrage

Roberto Carlos se retrage

Fundaşul stânga brazilian Roberto Carlos a anunţat că îşi va agăţa ghetele în cui la finalul anului, însă va continua munca la gruparea rusă Anji Makhachkala din spatele unui birou.

Campion mondial cu Brazilia în 2002, Roberto Carlos împlineşte 39 de ani în aprilie. El a ajuns în urmă cu un an la gruparea din Caucaz, unde s-a ocupat şi de pregătirea echipei.

"Contractul meu cu Anji expiră în 2013, însă în decembrie voi spune stop carierei de jucător", a spus brazilianul pentru "Marca". Recunoscut pentru puterea şutului său, Roberto Carlo susţine că va lucra împreună cu preşedintele Suleiman Kerimov, cu care are "un contract pe viaţă".

"Am jucat fotbal timp de mulţi ani, iar corpul nu mai face faţă. Sunt profesionist de 17 ani, însă joc fotbal de 22. Acesta e ultimul meu an pe teren", a explicat Roberto Carlos, care a trecut pe la formaţii de top precum Inter Milano şi, mai ales, Real Madrid. <iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/vnB_4Jtfy6A" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News