REZULTATUL negocierilor dintre sindicaliști și MINISTRUL TRANSPORTURILOR. Ce se ÎNTAMPLĂ cu METROUL
- Gabriel Valentin
- 24 august 2018, 14:20
Lucian Șova, ministrul Transporturilor, directorul Metrorex, Dumitru Şodolescu, şi reprezentanţi din Unitatea Sindicatul Liber Metrou nu au ajuns la niciun acord privind revendicările solicitate de către sindicalişti în cadrul protestelor organizate în ultimele zile.
"Principala revendicare a USLM este prelungirea contractului de închiriere a spaţiilor comerciale din staţiile de metrou între Sindomet şi Metrorex, care expiră la finalul lunii septembrie a.c. Ministrul Transporturilor Lucian Şova consideră că administraţia Metrorex are obligaţia să îşi optimizeze veniturile, inclusiv pe cele obţinute din închirierea spaţiilor comerciale. Discuţiile despre aceste spaţii comerciale sunt încheiate din punctul de vedere al Ministerului Transporturilor", se arată în comunicatul Ministerului Transporturilor, potrivit Agerpres.
Sindicaliştii USLM precizează, într-un comunicat de presă, că au solicitat ministrului Transporturilor încheierea unui proces verbal al întâlnirii privind rezolvarea revendicărilor, conform unui program stabilit de comun acord, însă oficialul "a refuzat categoric".
Protestele sindicaliștilor vor continua luni, 27 august, şi marţi, 28 august, între orele 12:00 - 14:00, dar în faţa Guvernului României.